moartea tatălui
mi-e cea mai dragă

până la urmă sunt os de moarte
din moartea tatălui meu

dar încă sunt cel mai tânăr din tramvai
ofer femeilor și bătrânilor locul
cumpăr pâine și lapte oricui mă strigă
în vinul meu nu s-a copt nicio cugetare
pe care să o vomit la șase dimineața
urlând în timp ce mă țin cu mâna de plămân
moartea e un șarpe de mătase

îmi permit să mimez sfârșitul
am cercetat
orice final e liber
mă pot întoarce cu un taxi mov
de la capătul beznei
sau cu un dirijabil pe lună plină
pot să scriu orice
despre absolut
și despre ciorapi de nailon
despre tristețea teodorei
și despre nasul domnului ciosu
mă pot condamna la recluziune socială
chiar în week-end-ul viitor
mă pot ierta întreg
sau pot striga prometeic
de ce ficatul
apoi pot greși într-un mod
în care fac îngerii să plesnească de invidie
deși sentimentele luciferice sunt prohibite
de ciudă zboară la taifas
cu viermii cei nenăscuți
care îmi vor roade conturul
până când

dar tata mă va duce
ca pe orice băiat mare în prag
apoi își va aprinde o țigară
și se va gândi între timp
dacă mai are sens
să mă întrebe
cum a fost cu adevărat
prima dată