el: iubițico, lumea e rea și e crudă. e varză.
cu buricul degetuțelor mele te pipăi pe coaste. toate sunt la locul lor. acum și la mine să văd: sunt, mă. mi-e frică numa de tine și dumnezeu numa să nu fiți cu-adevărat. că nu vă recunosc și e mare anomia atunci și frison. ia uite ce ningeeeeee
ea: mă, iubițilă, tu să taci că ești prost. nici nu vezi ce prost ești, mă. ești orb și pui mâna unde nu trebuie șimi tastezi interstițial. ia cornul, așa (gata?) pune-l așa, între piepți să mă freci cu oțet să apuc ziua când te-oi vedea deștept. atunci să te văz, amice, atunci să-mi vorrbești despre dragostea ta eternală, așa cum o secretat oracolele. că ești așa și pe dincolo și ai urrechi faine și fața lu` cheanu rivs, te cred. darr până nu-ți trag una peste limbuț și nu pun mâna în locul cucuiului tău, pe falca și pe umerașul tău, nu voi crede. și până
nu trag
de
moarte-viață nu
voi trăi kic
s
până la tine e un bloc
de aer și de zahăr tos o dulapă gurmandă și o fâșneață de îngerel cuminte fără țigare sub limbi
el/ea: măăăăăă, fluturel, ai grije de tine, mimico. să umbli cu șpraiul și cu bastonul să împungi gogoloaiele, să nu te leșini pe stradă că nu se cade, drăgănel. la stânga și la dreapta ta, dilării pândăresc să-ți diluiască buzunarele de peruzele și toporaș. și nimeni n-o să-mi strângă mânuțelele tale și portocalili....
am
Povestitorul: se spune că ei s-or fi iubit și-acuma de când s-o văzut la paișpe ani și i-o fi lăsat acolo vederea
Comentarii
alma -
Mă așteptam să citesc altceva aici, în contextul "candelabrelor lui francisc". Ar putea fi poezie și acest gen de expunere în care, în afară de ironia subtilă, am căutat și adâncul. Mai caut. Dar e bine scris.
francisc -
este o ironie foarte subtilă aici, adâncă este. pân la infernu care sunt ceilalti. de-aia e șase și e postmodern căcontextul s-a vrut asa. el/ea sunt el/ea, adică orbi din născarea drragostei si care nu vede candelabrele din cauza luminii....de-aia coarne si neadanc. ca-asa e..../neodantesc/ penultimul. mms
hecatonhir -
se pare că vrei să cuprinzi o arie cât mai largă de discursuri. e drept, intențiile îți sunt uneori încriptate de fiecare persona în care te ''refugiezi''. în candelabrul acesta parcă-mi aduci aminte... de perechea luceafărului, cătălin-cătălina, nesalvată de un final ''uman'' al paradisiacului ci condamnată la un întuneric dantesc (?!). fie el și neo. eu am încredere în scriitura ta. spor!
francisc -
eu am incredere in comentariile tale. danke!