despre moarte și alte fleacuri

imaginea utilizatorului emiemi
fragment

Tărăbuță s-a sinucis cu dentocalmin. Au crezut că doarme.
Capul stătea pe masă restul corpului pe un scaun cu tapițeria roasă. Lîngă cap o sticlă de komando. Pe Tărăbuță nu-l dureau dinții nici măcar nu-i crescuse vreo măsea de minte.
Au vorbit despre el mult timp. L-au curățat i-au pus pantofi noi și l-au agățat de bar. Venea cîte unu: komando pentru Tărăbuță. Pînă și ăia care nu-l cunoșteau au vorbit. Dădea bine să ai un prieten mort. Bine nu neapărat prieten dar făcea mult că au auzit de Tărăbuță.
Tărăbuță nu s-a sinchisit și-a văzut mai departe de moartea lui. Își lăsase la ușă pantofii. De fapt pantofii lu mă-sa pe care îi purta de vreun an că n-avea ce să-ncalțe. Vara era mai simplu vara umbla în șlapi. Așa umblau toți studenții de la filosofie zicea el.

Nea Fănică a fost un sudor grozav. Pînă și ăia care nu-l cunoșteau se adunau la bufetul lu Bostan și vorbeau de el. Era ăl mai a dracu sudor din laminorul de șaișpe țoli pînă-ntr-o zi. A venit afumat la fabrică cum necum paznicii l-au lăsat să intre deși aveau instrucțiuni clare că toți afumații nu au voie în laminor. A încurcat tuburile pe care le folosea la sudură. L-au dus la spital pe dreapta i-au tăiat-o de la încheietură iar la stînga din cinci degete i-au rămas cinci bonturi.
Acuma apucă paharul cu ambele cioturi dă noroc la fel. S-a făcut bas cînd îl mănîncă bonturile se duce la cor să scape de mîncărime.

De multe ori mă năpădea curiozitatea și împungeam morții cu degetul să văd cum e carnea lor tare sau moale. Mirosul de parafină îmi făcea bine măcar nu mai trăsnea a transpirație și pișat. Tocmai de aia cînd se vorbea de spital în redacție toți se făceau că plouă. Mai era o poveste cu una care a fost înaintea mea. Cică s-a dus într-un sat unde se descoperise o înecată într-o fîntînă. După ce au scos-o polițaii și-au vărsat mațele ea a început să mănînce pere.

Cu morții m-am descurcat tot timpul. Adică totul venea din inerție. Mai greu era să pui reportofonul în gura rudelor și să le întrebi ce simt. Am rîs cu lacrimi într-o zi. Era iarnă și Ortopedia era plină de mîini și picioare rupte pe gheață. O colegă de-a mea reporter la tv s-a apropiat de o bătrînică agățată de o radiografie. V-ați rupt brațul? Da mămucă. Și ce-ați simțit?
Eh, așa o pîrîitură. Și ce-ați făcut? Am făcut așa auuu.

Cel mai bine înțelegi cît de importanți sunt morții duminica. Direcția Agricolă e închisă. DSP-ul închis și el. CAS-ul idem. Primăria idem. Bate vîntul prin instituții și toți se bazează pe tine. Ziarul e în curu gol știri de doi lei nimic de prima pagină. Oricum lunea e zi cu tiraj mic dar toți se bazează pe tine și pe colegul de pe poliție. Cum necum tre să faci rost de un mort sau măcar o jumate. Lunea pe nimeni nu interesează că cineva e fericit. Lunea e zi de supraviețuire. Lunea toți vor să se bucure că a murit altul în locul lor.

Proză: 

Comentarii

Emil, de mult voiam sa-ti spun ca esti unul din autorii pe care-i citesc pe unde apuc, (aici si aiurea, dar sa nu dam nume...) preferand sa tac. Asta, fiindca nu posed veleitati de critic iar a spune ca textele tale lasa in urma lor o reverberatie, ramanand si dupa ce dai clikc pe alt titlu, si dupa ce te desprinzi de calculator, si dupa ce intri in baia de fapte insipide ale zilei, poate parea usor infantil. Ei bine, de data asta imi asum riscul. Cred ca as putea face o selectie de ziceri inspirate din scrierile tale. Ca, de pilda, finalul acesta: "Lunea pe nimeni nu interesează că cineva e fericit. Lunea e zi de supraviețuire. Lunea toți vor să se bucure că a murit altul în locul lor." ce sa spun? bine ca scrii! pun o penita. Adriana