Moral, imoral, amoral

De sus, din lumi mai bune,
Un spirit jos privește.
În el este morala,
Ce-aicea prețuiește.

Sub el, se-agită-n sine
Un suflet imoral,
Ce poftele-și îndreaptă
Spre tot ce e carnal.

Mai jos, cu încă-o treaptă,
Un trup e în mișcare,
Mișcări ce dau în suflet,
Dureri sau desfătare.

El imoral nu este,
Dar nu e nici moral.
Pe el îl definește
O stare de-animal.

Nu are rațiune,
Comenzi doar execută,
Iar cel ce-l dirijează
E sufletul, din umbră.

Prin corpul ce-l domină,
Dorința, el coboară,
Din lumea lui astrală
În cea materială.

Aici se-nfruntă zilnic
Moral cu imoral,
Iar câmpul de bătaie
E amorala formă de simplu animal.

Morala ce-i deasupra,
Pe suflet îl îmbie,
Plăcerea să o dea
Pe viața-n sihăstrie.

Dar sufletul se-opune,
Nu poate fi convins.
O viață prea morală
Produce-n el plictis.

Plăcerea mai degrabă,
Prin sine el ar vrea,
Mai sus să o înalțe,
Rang de moral să-i dea.

Dar asta nu se poate,
Căci este de prisos
Să spui c-ai obținut morala
Din imoral întors pe dos.

Dar spiritul insistă,
Deloc gura nu-i tace,
Cu bine de nu-i merge,
I-arată el ce-i face!

Și lupta se-ntețește.
Morala tot atacă.
Cu farmece încearcă
Doar, doar suflet s-o placă.

În tot acest răstimp,
Trupul ce vegetează,
Ca tâmpul se tot uită
Un rezultat să vază.

Lui i-ar plăcea morala,
Căci sufletul ciudat,
Dorind prin el plăcerea,
În timp, l-a cam uzat.

Dar ce poate să spună.
Și el are nevoi.
Un post prea lung de hrană
L-ar da mult înapoi.

Mai bine-așteaptă-n sine,
Căci minte nu prea are,
Cei doi ce-i luptă-n cârcă
S-ajungă la-mpăcare.

Dar iată argumentul,
Ce vine tot de sus:
Plăceri ce sunt acolo
În lumea de jos nu-s.

Și sufletul cedează,
Cu gând la noi plăceri
Ș-amenințat cu gheena
Ce-ar provoca dureri.

E hai! s-o fac și pe-asta,
Decât în foc să ard,
Mai bine dau plăceri din mână
Pe ce mi-a pus morala-n gard.

Hei! tu...
Ce gura caști
Ș-ameninți,
Cu pumnii ridicați,
Plângându-te de spate.
Mai rabdă-un pic!
N-ai auzit ce ăl de sus a spus?
Cică...
Noi trei,
Curând vom fi
O unitate.