Viaţa este mult mai subtilă şi mai complexă decât ne place unora dintre noi să credem. Lumea în care trăim este lumea în care ne alegem să trăim, fie că o facem conştient ori inconştient. Dacă alegem bucuria, asta căpătăm. Dacă alegem nefericirea, şi pe asta o căpătăm. Sunt opţiunile fundamentale pe care le facem în legătură cu modul în care ne percepem viaţa şi, în consecinţă, ale felului în care trăim.

Bucuria de a sta pe un val mic

Există o imensă diferenţă între plăcere şi bucurie. Pentru cei care ştiu limpede această diferenţă, lucrurile sunt mult mai simple. Sunt multe activităţi pe care le facem pentru plăcere (sex de rutină, mâncare, băutură, uitatul la televizor, etc.) şi mai puţine pe care le facem cu bucurie. Când facem ceva cu bucurie, timpul dispare. Suntem cu totul implicaţi. Bucuria este mai profundă decât plăcerea. Ea presupune întotdeauna punerea la lucru a unei abilităţi, asumarea unei provocări. Oamenii care au limpede în minte această diferenţă fac astfel încât să-şi aducă mai multă bucurie în viaţa lor. Cultivarea abilităţilor şi căutarea de provocări pentru punerea lor în valoare este ceea ce te face să te bucuri de viaţă.
Pe timpul când eram „activ”, de multe ori nici nu-mi dădeam seama cum treceau cele opt ore de muncă! Ceea ce făceam îmi crea o stare de bucurie. Cu tot efortul fizic cerut de activitatea mea, mă simţeam mult mai odihnit decât atunci când eram în concediu. Cred că oamenii cei mai nefericiţi sunt aceia care nu caută provocarea, care profesează ceva fără bucurie. Câţi dintre dumneavoastră nu aţi spus: „mi-e scârbă să mai merg la muncă”. Nu contează din ce pricini. Acest mod de gândire te poate chiar îmbolnăvi.
Am nenumărate lucruri întipărite în minte, lucruri pe care le-am făcut cu bucurie, dar dacă mă uit astă seară la televizor – din plăcere – mâine sau peste o săptămână cu greu îmi aduc aminte de ceea ce am văzut. Altceva se întâmplă cu o carte pe care o citesc cu bucurie. De aceea spun că bucuria e mai profundă decât plăcerea.
O altă bucurie pe care, din păcate, tot mai puţini contemporani o încercă este bucuria câştigului. Am cunoscut o persoană care a câştigat la Loto o sumă frumuşică. Acei bani i-au făcut viaţa un coşmar. Când şi-a dat seama ce se întâmplă, a împărţit câştigul cu rudele sale. (Poate aşa aş fi procedat şi eu).
Întrebat de ce a fost atât de fraier a răspuns: „Acei bani nu mi-au produs nici o bucurie. Bucuria mea era să jonglez cu numerele. Muncesc uneori destul de greu, dar sunt de o mie de ori mai bucuros când îmi ridic salariul pentru ceea ce am lucrat. Numai aşa pot să-mi pun abilităţile în valoare. Numai aşa simt că stau tot timpul pe val”. Cineva ar putea spune, că pe cât este de mic acest val, pe atât este de periculos.

A gândi cu sentimentele

Scriind aceste rânduri mă gândesc la lucrarea lui Robert T. Kiyosachi, Tată bogat, tată sărac.** Din perspectiva acestei extraordinare cărţi, persoana respectivă a ales cea mai păguboasă cale. Nu pentru că a dăruit acei bani. Ceea ce a făcut este un lucru lăudabil. Din lipsa unei educaţii financiare, a trecut pe lângă o provocare, pe lângă o oportunitate. Dacă ar fi ştiut, puţin, despre puterea şi felul cum circulă banii pe lumea asta, ar fi investit acea sumă în ceva, care ar fi putut să o dubleze sau să o tripleze. Ar fi putut oferi rudelor de trei ori mai mult, presupunând că ar fi rămas la stadiul bunului samaritean. Fiţi siguri că nici eu nu aş fi ştiut ce să fac cu acei bani. Şi eu fac parte din cele 95-97 de procente din populaţia globului care nu are o cultură şi o educaţie financiară .
Acea persoană a „socotit” că e mai sigur să muncească pentru un salariu, decât să facă o investiţie. A gândit cu sentimentele nu cu capul Aşa procedează majoritatea oamenilor. Nu din bucurie, ci din necunoaştere şi teamă.

Hamsterul din colivie

Ni se pare că o slujbă este cea mai bună soluţie pentru a scăpa de lipsa banilor. Ne macină mărunt frica de „Sperietoare”, frica de a nu avea cu ce să plătim facturile, de a nu avea cu ce să cumpărăm ghiozdan şi rechizite puştiului, de a nu avea cu ce plăti facultatea celui mare, o grămadă de frici ne toacă mărunt existenţa noastră consumistă. Frica, dorinţa, lăcomia sunt sentimente. În loc să recunoaştem adevărul despre ele, reacţionăm în raport cu ele şi nu reuşim să mai gândim.
Simţim frica lipsei de bani şi mergem la muncă, sperând că banii ne vor scăpa de frică. Lucrurile nu stau aşa. Această teamă - veche de când lumea - ne bântuie şi ne întoarcem la muncă, sperând din nou ca banii să ne calmeze temerile şi din nou aşa ceva nu se întâmplă. Frica ne împinge într-o „capcană” şi muncim din pricina ei. Câştigăm bani, muncim, iar câştigăm bani, totul în speranţa că vom scăpa de frică. În fiecare dimineaţă, de cum ne sculăm, frica de- o viaţă se trezeşte odată cu noi. Milioane de oameni nu pot dormi din cauza fricii, noaptea transformându-se într-o veşnică frământare. Şi ne trezim, şi mergem la muncă, sperând ca leafa să ucidă pentru totdeauna teama chinuitoare din sufletele noastre. Suntem la cheremul banilor şi refuzăm să recunoaştem asta. Suntem asemenea hamsterului. Învârtim cu lăbuţele noastre colivia rotativă până înnebunim, sperând să scăpăm din ea. Când se opreşte, constatăm cu amărăciune că suntem tot în acelaşi loc.

Negarea realităţii

Cei bogaţi, pe lângă teamă, sunt stăpâniţi şi de dorinţă şi lăcomie.
Este normal să-ţi doreşti ceva mai bun, mai frumos, mai amuzant şi mai palpitant. Ca şi săracii, şi bogaţii îşi doresc banii din cauza lucrurilor de care s-ar putea bucura (!?) şi pe care astfel le cumpără. Dar plăcerea (bucuria?) pe care o aduc banii este de scurtă durată. Pe lângă dorinţă – lăcomie – cred cu tărie, că şi cei bogaţi sunt robii fricii. Ei cred că banii pot înlătura frica lipsei de bani, frica de sărăcie şi astfel adună averi peste averi ca, odată şi odată să descopere că tot nu pot scăpa de frică. Atunci se tem să nu piardă aceşti bani. Se tem de ce vor spune prietenii lor dacă vor pierde banii, casele cele mari, maşinile cele luxoase, stilul de viaţă şi siguranţă dat de bani. Mulţi sunt disperaţi din cauza asta, se îmbolnăvesc de nervi şi alte alea, chiar dacă par bogaţi şi au o grămadă de bani.
Unii dintre noi spun: „A, pe mine nu mă interesează banii, muncesc pentru că îmi iubesc meseria, mă rog, profesia, cariera.” Nimic mai fals! Aceasta este negarea realităţii. Oare de aceea muncim câte 8-12 ore pe zi?! Dacă nu ne-ar interesa cu adevărat banii de ce mai muncim?! Acest tip de gândire este, probabil, mai bolnăvicios decât al unuia care economiseşte bani pe ascuns.

Morcovul măgăruşului

„Principala cauză a sărăciei şi a zbaterii în marasmul financiar o reprezintă teama şi neştiinţa, şi nu economia sau statul sau cei bogaţi” spune Robert T. Kiyosachi în Tată bogat, tată sărac. Majoritatea dintre noi ne trăim viaţa într-o permanentă goană după leafă, după mărirea salariului, după o slujbă sigură, tocmai din dorinţă şi teamă. Oare câţi ne întrebăm încotro ne pot duce aceste gânduri stăpânite de sentimente? Pentru asta, ar fi potrivită imaginea unui măgăruş care trage o căruţă doar atâta vreme cât stăpânul său îi trece pe la nas un morcov. Stăpânul măgăruşului ajunge unde vrea, în schimb animalul aleargă după o iluzie. Mâine va fi încă un morcov pentru măgăruş. Încă un salariu obţinut prin muncă, salariu care se va termina a doua zi. Frica de „sperietoare” ne împinge de la spate, iar dorinţa ne ademeneşte către stânci şi acolo ne aşteaptă „capcana”. Ignoranţa este cea care intensifică teama şi dorinţa. Poate de aceea oamenii cu mulţi bani se tem din ce în ce mai mult, pe măsură ce se îmbogăţesc. Banii sunt morcovul lor, iluzia.

O lecţie neînvăţată

„Ignoranţa în privinţa banilor este cea care duce la atâta lăcomie şi la atâta teamă.”
Să luăm un exemplu simplu: un doctor doreşte mai mulţi bani pentru bunăstarea familiei sale, pentru a-şi putea trimite odrasla la şcoli în străinătate. Atunci măreşte onorariul consultaţiei. Mărindu-l, face ca preţul îngrijirilor medicale să crească pentru toată lumea. Asta îi afectează cel mai tare pe oamenii săraci, care, în general, au o sănătate mai şubredă decât a celor cu bani. Pentru că doctorii îşi măresc onorariul, şi-l măresc şi avocaţii, după care şi profesorii doresc o mărire de leafă. Toate astea duc la creşterea impozitelor noastre, ş.a.m.d. Toate acestea sunt simţite acut de săracii lumii. Bogaţii vor plăti statului întotdeauna mai puţin decât cei săraci.
„Curând se va crea o prăpastie atât de mare spune Kiyosaki între cei bogaţi şi cei săraci, încât va izbucni haosul şi o altă civilizaţie importantă se va prăbuşi. Marile civilizaţii s-au prăbuşit atunci când diferenţa dintre cei ce aveau şi cei ce nu aveau a devenit prea mare. ”
Unele state se află deja pe acest drum, dovedind - încă o dată - că istoria se repetă, pentru că nu am învăţat nimic din istorie. Noi doar memorăm datele istorice şi numele, dar nu şi lecţiile pe care istoria ni le dă.
Într-o societate educată, bine condusă de guvern, spune mai departe Kiyosaki, preţurile nu ar trebui să crească, ci să scadă. Sigur că adesea lucrul ăsta este valabil doar în teorie. Preţurile cresc din pricina lăcomiei şi a fricii la care se ajunge din ignoranţă. Dacă la şcolile înalte s-ar învăţa despre puterea banilor şi felul cum circulă ei prin lume, aceştia ar fi mai mulţi şi preţurile ar scădea. Şcolile se străduiesc, din răsputeri, să-i înveţe pe oameni doar să muncească pentru bani şi nu cum să canalizeze puterea banilor.
(Apropo de preţuri: În oraşul în care mă aflu şi scriu aceste rânduri – Viena - într-o singură lună am văzut trei reduceri de preţ la aceleaşi produse, şi nu din acelea perisabile! În România, cel puţin în oraşul în care locuiesc, o zdreanţă are acelaşi preţ de ani de zile. Vă întreb, unde este mai multă cultură financiară?)

„Oamenii bogaţi fac bani, nu muncesc pentru ei . Aceiaşi oameni bogaţi mai ştiu că banii sunt doar o iluzie. Din cauza fricii şi a lăcomiei iluzia banilor reuşeşte să funcţioneze pentru miliarde de oameni, care îşi imaginează că banii sunt ceva real. Banii sunt o născocire.(Kiyosaki) ”
Din cauza iluziei, încrederii şi ignoranţei maselor, acest castel de nisip nu s-a prăbuşit încă. Poate că, din multe puncte de vedere, morcovul măgăruşului e chiar mai valoros decât banii.

** Tată bogat, tată sărac – Robert T. Kiyosaki
Ed. Curtea veche – Bucureşti – 2007
Trad. Irina-Margareta Nistor
(sursa acestui material)