Primo tempo

Se povestește… Se povestește că în timpul celui de al doilea război mondial nemții îi înnebuniseră pe americani cu submarinele. Care le torpilau, pe ne ve, vasele de război.

O ceată de specialiști în ale războiului naval (azi, ca și atunci, numiți "analiști") pun mâna pe un amiral de-al lor (american). Și se pun pe capul lui mai rău ca la un interogatoriu al unui terorist (de azi) !

Dacă îți vine torpila din față (presupunând că observi, la suprafață, siajul ei când se aproprie) ce faci? Fac manevra cutare a navei ! Dacă vine din spate? Fac manevra… Dacă vine lateral? Fac… Dacă vine pe partea celaltă? Fac…Dacă vine oblic ? Dacă.. ? Fac… Dacă….? Fac… Dacă…? Fac… Dar dacă vine șerpuit, pe furiș, pervers și nu știi unde va lovi ? Exasperat, amiralul: urinez pe ea!

Legenda spune că așa au fost inventate jeturile subacvatice anti-torpilă. Iar ședințele de tipul respectiv au căpătat numele de "Brainstorming-torpilă".

Secundo tempo.

Nu vi s-a întâmplat niciodată ca în stare de stres să găsiți, pur și simplu, printr-un "insight" soluția salvatoare ? Mie da. Și chiar de mai multe ori.

În timpul unor sărbători de Paști conduceam mașina spre mănăstirea Curtea de Argeș. Era un drum cu două benzi. Din față îmi venea un nebun cu 120 la oră. Din spate se angajase alt nebun în depășire. Aveam și eu cam 80 la oră. L-am observat, pe cel care mă depășea, prea târziu ca să mai pot frâna și să-i fac loc. Mi-a acroșat aripa din stânga față. Instinctiv am tras lin de volan spre dreapta și m-am oprit, frânând încet, abia ciupind pedala, pe miriște. În timp ce îmi reveneam din șoc, fumând o țigară, am reconstituit "rațional" lucrurile. Dacă, atunci când m-a pocnit, aș fi tras brusc de volan stânga, probabil (sigur) aș fi pierdut controlul și mă ciocneam frontal cu cel din față. Dacă aș fi ținut direcția spre înainte și aș fi frânat brusc, m-aș fi răsturnat. Dacă aș fi păstrat direcția spre înainte și aș fi frânat încet, poate scăpam. Dacă… Dacă….Dacă….Atunci de ce Dumnezeului mai am nevoie de "rațiune" dacă toate astea nu mi-au venit în "minte" cu ajutorul ei instantaneu ? și ACUM nu aș putea s-o utilizez decât post-mortem (presupunând că ar fi posibil)? - m-am întrebat (hamletian). A fost, pur și simplu, o "oprire" a minții ("raționale") și un "fash" absolut inexplicabil.

Terțio tempo.

Ședințele pe care azi le numim de "brainstorming" au fost "inventate" de niște călugări budiști-zen. Și asta cu cel puțin o mie și ceva de ani în urmă. Și nu de către un oarecare Osborn din Occident așa cum se spune.

Atunci s-au instituit și regulile (pentru ședințele standard).

1. Maximum 12 participanți (de ce 12, nu știu nici eu și nici specialiștii de azi).
2. Participanții să fie de același rang social pentru a nu se inhiba unii pe alții.
3. Tema să fie anunțată în prealabil.
4. În timpul ședinței cel care ia cuvântul să nu-i contrazică pe ante vorbitori; poate însă prelua idei emise și să le rafineze (ceea ce azi se numește "gândire laterală", sau "combinatorică", sau "analogică", etc. ) sau să emită idei absolut noi; ideile trebuie exprimate cât mai succint, fără a fi argumentate.
5. "Moderatorul" trebuie să fie absolut neutru; el dă, la început, cuvântul într-o ordine oarecare (de la stânga la dreapta, sau invers, sau cum îi vine chef); când lucrurile se precipită și apare, să-i zicem, "sinergia", dă aleatoriu cuvântul celui care ridică mâna.
6. Ședința încetează atunci când începe să lâncezească, după ce a atins o intensitate maximă; și asta se întâmplă cam după trei sferturi de oră.

Nu mă pot împiedica să nu observ că "maximul" unei ședințe "standard" ar cam corespunde momentului în care se găsește "soluția" în cadrul unei ședințe "torpilă" (pe care călugării budiști au avut lisa de imaginație să nu o inventeze); numai că în cazul "standard", aparent, nu mai este vorba de un stres în care să acționeze "supravițuirea" - dar asta este numai o aparență pentru că Zen-ul urmărește, de fapt, tot un fel de ceea ce am putea numi, greșit, "supraviețuire". Și greșit deoarece, aici (în Zen), se urmărește doar prezentul/viețuirea contninuu/continuă - instantaneitatea, fără "trecut" (ce-a fost, a fost, nu se mai poate "repara" și, în plus, cunoașterea nouă, creativă, nu înseamnă re-amintire a unor experiențe deja consumate care nu produc nici un fel de noutate "absolută") și fără "viitor" (pentru că viitorul înseamnă "dorință" - deci acumulare de "karmă").

În plus, cu "mintea" mea "europeană" știu (acum) din studii statistice (pe baza unor lucruri "trecute" atunci când studiile respective s-au finalizat și au fost publicate) că:

• Testele de "inteligență" pe baza cărora se stabilește celebrul coeficient "IQ", urmăresc rezolvarea unor probleme cu o singură soluție, dar cu căi multiple de aflare a acesteia; cei cu "IQ" ridicat găsind calea cea mai rapidă de rezolvare.
• Testele de "creativitate" (mai puțin cunoscute) urmăresc, în schimb, rezolvarea de probleme care admit soluții multiple și căi multiple de a ajunge la fiecare soluție; iar cei cu "creativitate ridicată" găsesc, prin gândire "laterală" + "asociativă" + "analogică" + "combinatorică", soluția optimă, precum și calea cea mai directă de aflare a acesteia.
• Persoanele cu "IQ" ridicat au un indice scăzut de "creativitate"; în schimb, persoanele "creative" au un "IQ" mediu, dacă nu chiar sub-mediu.

Din cele de mai sus, trageți singuri concluzia asupra "specializării" înguste, limitate și limitative de care, încă, se mai face atâta caz în toate domeniile de activitate. Considerândându-se că cei ce posedă o astfel de "specializare" dau dovadă de "seriozitate", "perseverență" și, în ultimă instanță, de "competență". Și nu pot acum să nu-mi vină în minte unii tâmpiți geniali care au abilități ieșite din comun. Cum ar fi extragerea rădăcinii (pătrate sau nu) dintr-un număr cu nu știu câte cifre. Precum și faptul că, un "specialist" de "excepție" tinde, la limită, spre un tâmpit genial (cazuri, de multe ori, patologice).

Ce alege (și ce poate) fiecare, e treaba lui. Ideal ar fi să "fim" niște tâmpiți geniali creativi. Dar, de unde nu e…asta e!

The End.

P.S. Cineva ar putea obiecta că, în cazul ședinței "torpilă" (cea cu amiralul american), de fapt a fost vorba de o problemă cu o singură soluție iar respectivul trebuie să fi avut un "IQ" ridicat. Aș putea demonstra, dar mi-e lene, că nu e așa. Și că, în cazul respectiv, ar fi existat și alte soluții de contracarare a torpilelor. Dar el a găsit-o pe cea mai eficientă, precum și calea "instantanee" ("insight") de a ajunge la ea.