Iată o întrebare pe care numai un filozof o putea pune. Iar aici mărturisesc că am folosit cuvîntul filozof cu o oarecare nuanță peiorativă. Deși nu cred că este corect să disprețuiești pe nimeni. Dar aceast curaj pozitivist al filozofului (sau filozoficului) de a crede că poate să înțeleagă totul (sau că totul poate fi înțeles) este în momentul ăsta pentru mine deplorabil. Este posibil să fie și pentru că m-ai "prins" de dimineață iar dimineața toată lumea știe că sînt aproximativ grumpy. Anyway, acum există un motiv pentru ca să îmi fie descalificate aserțiunile despre poezie de mai jos. Dar nu mă tem. Nu știu dacă "intenția" poeziei este neaparat aceea de a fi înțeleasă cît mai ales posibilitatea de a fi simțită. Dar și conceptul de "simțire" nu e neaparat cel mai fericit ales. Ideea este că dacă te apropii de poezie cu "înțelesul" lucrurile devin dificile (dacă nu imposibile). Și cu chestia asta este de acord pînă și jumătatea mea de creier care se ocupă cu chestiile cuantificabile. De aici și marea problemă a celor care "nu înțeleg nimic din poezia modernă" sau "drama poetului neînțeles"(oricît de ironic am privi-o pe cea din urmă). Așa cum spunea antecomentatorul meu am mai scris pe ici pe colo despre ce cred eu că este poezia. Sub nici o formă nu cred că am fost sau pot fi exhaustiv sau "referențial". Pentru că datorită a ceea ce este poezia (și mai ales datorită naturii ei) este mai ușor să îi simți absența decît să o definești sau descrii. (Unii vor numi asta un "cheap shot" dar așa stau lucrurile). Sînt înclinat să cred că (poezia) este un fel de esență spirituală a reprezentării, un fel de suflet al împărtășirii comunicaționale. Cu riscul de a mă cita, un text (sau orice reprezentare artistică) lipsită de poezie este "ca un cimitir fără năluci sau o junglă prin care nu mișună nimic". Ideea este că poezia trebuie să te afecteze la modul aceala imposibil de controlat și de multe ori să îți creeze un disconfort (ca un fel de aftertaste inconfundabil). Acest "disconfort" poate fi plăcut sau neplăcut dar asta este o problemă eminamente subiectivă. Partea interesantă este ca unii oameni o pot vedea sau simți. În timp ce alții chiar o pot pune pe hirtie, pînză sau în muzică sau chiar în arhitectură sau film. Este ceea ce dă fior, un fel de „suflet al artei”. L. Bernstein parcă spunea despre ea că, dacă am privi toate artele - inclusiv muzica - ca pe un fel de triunghi (sau piramidă), poezia este apex-ul, vîrful invizibil, intangibil spre care tind, încearcă să ajungă toate artele indiferent de mijloacele lor de exprimare și (aș adăuga eu) indiferent de filozofia lor artistică.