în gara cu turnuri de apă se plimba fără să-i pese
că oamenii șușoteau sub umbrelă când trecea pe lângă ei
visa soldatul zămislind o fântâna din cuvinte
și atunci parcă îl auzea aievea
vezi tu adela cerul e doar o sufită
în spatele căreia Dumnezeu se joacă mereu cu lumina

după un timp soldatul a plecat la datorie
adela plângea peste pungile colorate care creșteau în ghivece
fără să țină cont că nimeni, nici măcar el nu-i putea promite
o dimineață cu flori de culoarea dermatografului scurs pe obraz

înfășurată în eșarfa verde tomnatec adela pălea
poate era frigul de vină sau poate
căuta un loc unde să încapă așteptările