Despre Lucian Blaga ar fi multe de spus, dar mă tem că–mi sunt cuvintele nevrednice, mă mulțumesc să salut în tăcere lumina și bucuria ce le lasă marele poet moștenire posterității prin întreaga sa creație.
În luna iulie a anului curent am fost alături de încă 6 laureați ai “Festivalului de Pozie Lucian Blaga, Lugoj”, poeta Adriana Weimer și sponsorul concursului într-o excursie ce avea drept scop: vizitarea “Casei Natale Lucian Blaga” din Lancrăm, unde poetul și-a petrecut primii 14 ani din viață.
Ajunși acasă la autorul "Poemelor Luminii", ne-am integrat imediat în atmosferă, cu îngăduința domnei administrator vizitând împrejurimile .
Pășind în interiorul imobilului, mai mult sau mai putin entuziasmați ( de la Lancrăm urma să mergem la Ocnele sărate din Sibiu, altă viață… ) , am fost atrași de nuanța arhaică în care era îmbrăcată clădirea : pereții camerelor, două la numar, erau împânziți cu zeci de fotografii ce-l înfățișau pe Blaga alături de familia sa. Mi-au acaparat atenția în mod special doua poze – în una apărea Cornelia Brediceanu - soția poetului, aflata la vârsta de 30-34 ani, iar în cealaltă Dorli Blaga - fiica celor doi, ce nu părea să aibă mai mult de 2-3 anișori, fiind înconjurată de o parte și de alta de membrii familiei Brediceanu. În prima încăpere am zărit mobilierul vechi de peste 100 de ani, un cuier pe care sunt agățate la loc de cinste paltonul și pălaria d-lui Lucian, o valiză , doua vitrine pline cu manuscrise și scrisori- printre care și scrisorile de dragoste adresate Cornelei. A doua cameră nu se deosebește cu mult de prima - aceeași liniște, aceeași culoare albă, remarc prezența unui birou , unde tronează statuia din bronz a lui Blaga, înfățișat până la umeri, peretele din partea stângă ce conține o caricatură a creatorului - care apare ușor efeminat și doua vitrine pline cu volume scrise de către amfitrionul nostru. Bucătăria e una sărăcăcioasă – un cuptor de lut, o vază, câteva oale, fiind separată de șpais printr-un prag. În șpais observ o lampă, o mașină de tors lână, un ceainic, mai multe chilipiruri îmbibate-n praf…
În timp ce ne perindam dintr-o încăpere în alta, doamna administrator a început să ne istorisească întreaga corvoadă la care sunt supuse mai toate instituțiile culturale – bani puțini, interes aproape nul din partea oficialităților ( au reușit să achiziționeze Casa Natală Lucian Blaga de la vechii proprietari, e arhisuficient….) și al omenilor de rând, ce nu se obosesc să ofere o mâna de ajutor la conservarea acestui obiectiv cultural, ci manifestă ignoranță, nu-i deschid ușa lui Blaga - la urma urmei acest fapt e lesne de înțeles ; românu-i sătul de propriile vechituri, nu se mai deplasează să le vadă și pe ale altora, plus că maestrul n-are cum să-l încânte… O altă problemă, din spusele doamnei, ar fi că, odată cu trecerea anilor, cărțile semnate Blaga Lucian nu se mai vând, asta în pofida faptului că o cărticică a ajuns să fie mai ieftină decât « capodoperele artiștilor contemporani » : Pește, Salam, Guța și mulți alții…
Există o singură soluție, care-l caracterizează pe românașul nostru, să te faci că plouă și să mergi înainte…
După ce ne contemplăm privirile îndelung, semnăm în condica de oaspeți și ne deplasăm la mormântul poetului, aflat la 200 m de casa natală. Piatra funerară e una simpla, noroc cu numele inscripționat pe cruce, altfel n-ai ști unde te găsești… Nu e mare forfotă - de-ar fi îngropată aici Elodia, altfel ar sta treaba. Doar verdeața din împrejurul mormântului și un buchețel de flori artficiale par să vegheze drumul creatorului spre lumină…
Ne luăm rămas bun de la Blaga printr-o tradițională poză de grup, plecând spre Ocnele sărate. « Baia culturală » ține vreo 4 ore, apoi facem cale întoarsă către Lugoj.
Pe drumul spre Lugoj, filantropul nostru, sponsorul concursului, ne adresează o întrebare inedită :
- Ce o să țineți minte din excursie, pe Blaga sau Ocnele sărate ?