Zvârlită-n sus, până la păsări,
această tăcere în care recad,
fără, măcar, o boare de cuvânt
cât o umbră de privire, furișată
spre sânul de fecioară al zilei de mâine.
Alungit ca un nerv, somnul…
Tăioasă ca o lamă de plug, privirea,
zdrobind moleculele anotimpului.
Mi-e iarnă, femeie!
Calendarul minte! Mi-e urlet a pustiu!
Dezghiocați de frunzătură, copacii
și-au încordat în pământ rădăcinile,
ostenitele brațe, tatuate de viermi.
Mecanismul pendulei ca o cădelniță,
limbă de clopot, sună…
Între a fi și a nu fi aceiași somnolență
surdă,
cum această tăcere, din ce în ce mai
abruptă,
în care recad, din mine desprinzându-mă…
Poezie:
Comentarii
Sixtus -
Iata un text care trebuie remarcat. Si o fac. Ȋn care autotul lasă la o parte nesemnificativele sale tentative «jocularde». Să ascultăm «tăcerea» textului în tăcere. Pentru că ea vorbește mult mai mult.
Nelu Jorz -
Sixtus, mulțumesc, pentru aprecierea din peniță! Sper să recidivezi! Cu amiciție,
bobadil -
Da, o sonoritate psalmica acordata in game minore, incepe sa sune putin a "loud jazz". Un poem reusit, sonor si care se face ascultat. Imi place de Nelu Jorz cand ridica tonul in poezie Felicitari. Andu
Nelu Jorz -
Am ridicat tonul în tăcere, strigându-i femeii că mi-e iarnă și urlet a pustiu. Cât despre "game minore" - cred că te referi la re minor, mi minor și la minor, adică la gamele care încep cu terța minoră. Glumesc! Am priceput mesajul. Mulțumesc, pentru osteneala de a lăsa un comentariu! Cu amiciție,