cerurile acelea fericite nu au fost niciodată deasupra mea
cerurile veneau să-i îmbrăţişeze pe alţii
iar eu nimeream întotdeauna întâmplător printre ei
respingător de tristă
cu filosofii expirate dar pe care încă le lăsam să-mi umble prin creier
mereu în căutarea acelor zăcăminte ideatice
despre care mi s-a spus că există în ceea ce gândesc

uneori străinii îmi inspiră frică
prin simpla idee de imprevizibil
mă liniştesc legându-mi cugetul de lucruri mărunte
care ne unesc care ne fac să ne simţim sub un cer
chiar dacă nu simt că îmi aparţine
cum se întâmplă atunci când îmi întorc intuiţia pe toate părţile
în alegerea unui ceai dintre mai multe denumiri pretenţioase
ca într-un final să comand unul negru simplu
sau când încerc să observ diferenţa dintre ciocolata fierbinte
şi ciocolata cu lapte remarcând imediat faptul că acea fierbinte se răceşte mai repede
când măsor cu privirea lungimea coloanei de oameni din rânduri
exact din mijlocul ei tot atunci timpul parcă se grămădeşte în scoica unui melc lasându-se cărat de sărmana vietate lipicioasă
când se întâmplă ceva rău şi spaima se citeşte diferit dar se citeşte în ochii tuturor simultan

când mă disting prin tristeţe între mimici satisfăcute măcar şi de acelaşi anotimp
sau când sunt la fel de sfâşiată lăuntric ca şi ei
fiindcă e primăvară dar ninge