gândul amar
rozător perfid strecurat sub piele
se lăfăie dureros
undeva în partea dreaptă
inima îşi pierde raţiunea iubirii
într-o încăierare de idei
şi de orgolii

Îmi simt picioarele încălţate
cu bocancii altuia
iar mâinile fluturând eşarfe albe
din craterul de neputinţe

cu o ultimă zvâcnire
mă decojesc de măşti
până la simplitatea primului plâns
pe cărămida crudă
se rescrie acelaşi amurg

predestinată durerii
învăţ să cânt
privighetoare oarbă
în colivia de iertări fără număr