I se făcu la un moment dat somn. Un somn bun, copleșitor. Se ghemui pe cimentul pe care nu îl simți deloc rece, își căută o poziție comodă și adormi. Un somn lung, fără vise.
Transpiră puțin. Cînd se trezi nu mai era agitat. Încercă să se întoarcă cu fața în sus și în clipa aceea simți că se atinge de cineva. Tresări brusc speriat. Primul gînd îi zbură la mortul întîlnit ieri. (De fapt nici nu știa dacă poate vorbi în termeni de zile, de azi sau ieri. Acolo nu văzuse soarele sau un alt mod în care să determine trecerea timpului.) Gîndul că ar fi putut să doarmă lîngă bărbatul mort îl făcu să se scuture și să se îndepărteze repede.
Apoi se întoarse și privi oarecum temător. Nu mică îi fu uimirea cînd descoperi că dormise lîngă o femeie... goală. Adică dezbrăcată. Nici nu mai știa care șoc era mai mare. Sperietura ideii că dormise lîngă un mort sau surpriza decoperirii că dormise lîngă o femeie care nu prea mai avea nimic de ascuns. Își duse mîna instinctiv la gură și se apropie tiptil. Îl fulgeră prin minte gîndul că ar putea să fie și ea moartă. Asta ar fi fost culmea. Doi morți în două zile era prea de tot. Ceva era putred rău în locul acela.
    Se apropie să vadă dacă este sau nu vie și îi simți mirosul. Se gîndi că e ciudat cum femeile miros diferit decît bărbații. Și chiar dacă nu era parfum era totuși ca un fel de parfum. Se înfioră și își scutură puțin capul ca și cînd ar fi îndepărtat un gînd. Cînd se aplecă peste ea văzu că respiră. Acum vedea clar cum sînii se ridicau și se coborau ritmic. Răsuflă ușurat. Era goală. Și asta era un fel de problemă dar bine că nu era moartă. O privea așa cum stătea cu fața în sus, relaxată și desfăcută cum numai o femeie în somn poate fi.
Nu era prima femeie dezbrăcată pe care o vedea dar cu siguranță era prima pe care o privea pentru un timp atît de îndelungat. Probabil orice bărbat ar fi numit asta noroc.
    Începu să o studieze. Părea undeva între treizeci și patruzeci de ani. Cu forme generoase dar atrăgătoare. Nu era neaparat înaltă. Își dădu repede seama că privirea îi aluneca de fiecare dată în unghiurile și concavitățile intime și adumbrite ale trupului din fața lui. Niciodată nu putuse să înțeleagă curiozitatea sexuală. Este oare perversiune? De ce cînd este vorba de sex e privită cu dezaprobre iar cînd este curiozitate științifică este ceva normal, acceptabil? De ce am avea dreptul să scotocim prin intimitățile naturii dar nu și ale femeii. Își dădu seama însă că dacă ar fi fost vorba de intimitatea lui ar fi preferat să nu o facă peisaj.
Încercă să se gîndească la altceva. Nu îi plăcea că trupul acela îl făcea să nu se simtă în largul lui. Știa că ori de cîte ori nu se simțea în largul lui devenea puțin filozofic.
    Se gîndi că ar trebui să o trezească, să o întrebe cine este, ce face acolo. Poate că știa o ieșire. Dar apoi se gîndea că nu știa cum va reacționa. Cum devine o femeie dezbrăcată cînd o trezești din somn? Ce reacții are? Mai poate vorbi normal cu tine? Se temea că probabil va strica vraja aceea inedită și nici nu va obține nimic. Oare ce era mai bine: o femeie goală dormind sau una trează? Asta da dilemă. Îi veni să rîdă de stupiditatea situației.
    Își dădu apoi seama că stătea de ore în șir lîngă o femeie care dormea întinsă și goală. Se gîndi că ar trebui să plece, să exploreze, să caute o ieșire, poate chiar cercul. Dar preferă să rămînă acolo, cu capul în palme și să o privească. Își aminti că privise la fel cîndva, pe vremea cînd era copil, în ajun de Crăciun, pentru două ore un trenuleț electric învîrtindu-se la nesfîrșit într-o vitrină.
Imaginea trenulețului dispăru și o văzu din nou. Era straniu cît de relaxată poate fi o femeie atunci cînd nici nu urmărește să te seducă și cînd nici nu se sfiește de tine. Devine atît de altfel. Controlată doar de natură, de forma și consistența trupului ei, de tonusul mușchilor, de efectul forței gravitaționale, de geometria și de biologia ei. Atît. Nici mintea și nici emoțiile ei nu sînt acolo. Avu senzația că descoperi existența unei minciuni potențiale în orice femeie. Se scutură, poate era o aberație...
    Simți în clipa următoare un puternic impuls sexual. Dar se gîndi că oricum l-ar fi justificat ar fi fost tot un viol. Iar un viol i se părea în acel moment nu neaparat imoral dar cumplit de inestetic. Și apoi testosteronul era doar un biet hormon. Un amestec banal de carbon, hidrogen, oxigen și cine mai știe ce. Dar un amestec al violenței. Se miră pentru prima dată cum este posibil ca un astfel de hormon, care stimulează tot ce este competitiv, războinic și agresiv, poate fi necesar pentru apariția vieții sau pentru manifestarea iubirii. I se păru straniu că o femeie poate crede că un bărbat o iubește cînd se află sub influența lui.
Gîndindu-se la nevoia asta sexuală își dădu seama că niciodată nu simți pînă atunci nevoia să mănînce în acel loc. Continua să privească femeia. Îi studie fiecare centimentru de epidermă, fiecare unghi, fiecare detaliu. De cîteva ori se gîndi să o atingă. Dar nu o făcu. Așteptă cu emoție posibilitatea să se trezească dar femeia nu se trezi. Se aplecă peste ea să îi mai simtă încă o dată mirosul și se așeză din nou cu fața în palme.
Într-un tîrziu se ghemui. O atinse cu spatele ca și cum ar fi vrut să se asigure că este acolo și adormi.
    Cînd se trezi „dimineața” se întoarse brusc să o vadă dar femeia dispăruse. Îl cuprinse un amestec de furie și deznădejde. Lovi cu pumnul în ciment și se ghemui.
Adormi din nou. Un somn rău, nervos. Ca și cum s-ar fi răzbunat pe starea de trezie.

_{(va urma)}