Poezia are ceva grandios ce vine, probabil, din severitatea rostirii. De la micile amănunte ("caietul de caligrafie") și până la fabuloasa "călătorie în jurul odăii", trecând prin lucida conștientizare a unei "scurte respirații tăiată felii", se conturează o atmosfreă gravă amplificată de terifiantul personaj reprezentat grafic. E un personaj născut dintr-un joc de umbre și fum, dar conturat și prin retorica unui text scris în notă înaltă. Un interesant pasiv ("suspină-mă") și câteva imperative ("privește-mă", "spune-mi") au un accent dramatic, ce completează spectacolul tragic al anunțării zilei "marii tăceri", spectacol privit dinspre "splendoarea morții" proprii. Cele trei perechi metaforice finale marchează un ultim stadiu al spiritualizării simțurilor, care se desprind parcă, părăsesc imanența atrase ca de un sorb, aidoma gestului imponderabil din grafică. E un semn al tăcerii și o rostire nuanțată doar de prin gesturi evanescent descrise. Și, în plus, o dedicație către purtătoarea unui nume fascinant ce-și merită epistola de mai sus, Ksatriya.