Oriana -
Sine Cera
pasăre fosforescentă
în siguranţă în spatele ferestrei
închise
sticla înghite întuneric şi stele
nu pot să cred
am mers desculţă prin foc
şi după atâta timp
încă îmi lipsesc
sfâşierile noastre concave
a trebuit să mă descompun
ca să îmi amintesc întregul
a trebuit să ating
pământul unui zeu amerindian
ca să înţeleg frigul
am fost măiastra
când m-ai ridicat în braţe
până la capăt
din albastru
nu mă mai pot întoarce
decât prin viscol
Poezie:
Comentarii
interesantă poezie,
Dihania -
interesantă poezie, dar interesantă numai așa, ca să fim interesanți. oricum vă jucați bine cu cuvintele, așa bine încît, chiar dacă nu ne place și nu ne transmite mai nimic poema asta, cu greu i-am găsi ceva de reproșat. e și ăsta un fel de a scrie... cred că aveți un typo, la „amerendian”. apropo, ce înseamnă „sine cera” și de ce l-ați aruncat ca subtitlu? nu-i cam pretențios?
Nimic nu e aruncat la
Oriana -
Nimic nu e aruncat la întâmplare, nici măcar comentariul tău pentru care mulţumesc. Am corectat. Sine cera? Îmi place cum sună sincer în latină... dar departe de mine vreo pretenţie în acest sens.
Poemul mi-a plăcut şi cred că
cezar -
Poemul mi-a plăcut şi cred că totuşi el are ceva de spus, mai ales prin "a trebuit să ating/pământul unui zeu amerindian/ca să înţeleg frigul" ce eu cred că se referă la faptul că doamna Luminiţa locuieşte în Canada.
Cu respect, Cezar