Pe vremuri inventasem ”epifanigramele”. Plecând de la epifanii (arătare Divintatii sub o forma mai mult sau mai puţin simbolică – vezi şi epifenomen : un fenomen secundar care însoţeşte un fenomen esenţial) ; prin transfer semantic : ”epifanigramă” - ceva care îţi atrage atenţia că în spatele său se întâmplă altceva esenţial. Ca, de exemplu, visezi cu ochii deschişi că peste un timp te vei întâlni cu o persoană (o şi vezi cum arată dar pe care nu ai cunoscut-o niciodată) care va juca un rol deosebit în viaţa ta ; şi lucru chiar se întâmplă.

De data asta ”aforema” (de asemenea inventată de subsemnatul) ar vrea să sugereze că în spatele unui enunţ, mai mult sau mai puţin aforistic, meditaţia (Zen de care încerc să mă apropii, dar şi de alte tipuri) îţi produce un ”ínsight” cu totul neaşteptat ca şi rezolvarea unui koan. Că reuşesc (sau nu) să scot ”aforeme” ca lumea, este cu totul altceva. Principalul este că mă straduiesc. Ca în perioada în care am locuit într-un oraş din provincie. Când aveam un cunoscut director la ”Legume şi fructe”. Şi de câte ori îl vizitam la servici era luat la rost de şefii din Bucureşti că nu îşi face planul. Răspunsul invariabil era : ”Mă străduiesc, tovarăşu’ Cutare, mă strduiesc ! ”. În ajunul unui An Nou, făcându-i o vizită, îşi strânge rapid lucrurile şi-mi zice : Hai, că dau de băut !. Cu ce ocazie ? Am primit de la Centru o primă. Păi ţi-ai făcut planu’ ?. Nu, da au văzut că m-am străduit !

Mulţumit de răspuns ?