chei de lectură ( iubirea ca pradă) a. preliminarii: propoziția este o reprezentare a realității. lumea este totalitatea faptelor. faptele sunt dincolo de cuvinte. ce rămâne după noi, cei care (ne) iubim? nimicul. nimicul este o parte a iubirii care ne caută marginile.... sfat: să îndrăznim să ne simțim liberi; suntem oricum, condamnați b. comentariu : strofa 1: suntem ca o mare care izbește neîncetat, ieșindu-și din matcă: o mie de brațe (adică puzderie de nevoi și lupte întru sațietatea niciodată absolută). spada (războiul, diferența și transgresarea ei) se opune orizontalității, fericirii/iubirii/ataraxiei/etc., în sens abolut necesar (la prima vedere); tot ce-i frumos se obține și se apără, cu de la sine putere strofa 2: un straniu interludiu este această viață, o neinteleasă plăcută/amară iluzie ne păstrează, prin macerarea sensurilor, cuvintelor,(sub limbă) în luptă, în gândul victoriei; de la etajul 10, căderea e spectaculoasă, unsă cu miere strofa 3: cuvântul dezbracă sufletul, îl eliberează, caută ochiul (cunoasterea, acel dincolo vesnic de necuprins. se inchid ochii, sufletul e smuls, lepădat, dezvelit pana la riscul disolutiei/amaraciunii/etc. lupta se repeta, la un alt nivel, alte batalii, alte victorii, ciclul se reia si, de aici, senzatia frigului si a vanarii de vant; paradox: cauti, afli, nimic nu mai e sesizabil, definitiv, nici macar cautarea strofa 4. atingerea/eliberarea de trup/iesirea din cerc; totul merge de la sine (se dau singure); culegerea roadelor cu maini frumoase de inger, imatariale, desfacute de carne strofa 5: dualitate: sesizarea (normala acum) repetitiilor de orice natura din orice regn (aproape), o simplitate care transcende dezordinea, efemerul, incalcirea limbilor si a bratelor; o impartasire purificata care recupereaza insa desfatarea, corporalitatea, ca parte a Totului.