prima strofa ar fi aproape un cliseu, cu imaginea coborarii in fantana, de n-ar urma celelate doua. strofa a doua e o bijuterie, iar ultima intregeste ideea atat de simplu ca nu mi-a venit a crede.
nu stiu daca imi voi acorda mie o steluta pentru imaginatie sau tie pentru poezie, dar gandul zamislirii unui clopot din buzele apropiate de apa ca intr-un templu rasturnat mi s-a parut stelar. dupa cum si taina insusirii cuvantului din acel tremur in apa. pentru mine a fost atat de frumos ca trebuie sa semnalez.
se poate, desigur, frumos la niveluri si mai inalte, dar ce frumos e cand e si atat simplu ca si cum ar fi fost acolo oricum, cu om care sa spuna sau fara.