îmi bate în gând
din gândul oceanului
o vâslă
uitată de bărci în valul memoriei
ca o vigie înconjurată de ziduri
din care pleacă un scâncet

tăceri îl întâmpină pe căi rectilinii seara
când martore au rămas doar dimineţile
pierdute prin porturi

nimeni nu-i aude nedumerirea
alambicată în piept ca o mută strigare

şi-apoi

în semn de resemnare
umblă cu ploaia de mână spre sarea oceanului
din care ieşise
să întrebe oamenii
când s-a născut alienarea