Astăzi am mâncat bureți. Gabriela i-a găsit. Gabriela este vecina mea. Eu îi spun Gabi. Suntem prietene nedespărțite. Am fost să vedem un cuib de pasăre. Dar era gol. Și ne era foame. Gardul de la grădina lui nenea Sandu are șarampoi. Eu am crezut că „șarampoi” e un balaur negru. Dar era doar un copac tăiat, pe care se sprijinea gardul. Și, cel mai bun lucru, era plin de bureți. Apoi i-am mâncat. Nu pe toți, că erau prea mulți și n-am putut, dar am păstrat secretul ca să mai mâncăm și mâine. Aveau gust ca dopul de plută, dar, de foame erau buni. Erau negricioși, cu marginea galbenă. Am cerut apă, că ne era sete.
Odeta ne-a dat cu ruj. Eu nu știam ce-i rujul. Am stat un sfert de oră, așa zicea Odeta, cu gura căscată, ca să se usuce. Odeta e sora lui Gabi. Este la școală. Eu nu merg la școală! Mama spune că voi merge la anu’.
Tanti Lenuța ne cheamă la masă. Și pe mine mă cheamă. Spune că am alergat destul toată ziua și trebuie să ne fie foame. Noi nu vrem să mâncăm. Ea ne întreabă cine ne-a hrănit. Am simțit un fel de bucurie în piept când i-am spus cum am găsit bureții.
Tanti Lenuța s-a făcut albă la față și a strigat după nenea Sandu. Ei sunt părinții lui Gabi. Mie îmi place de ei, că-mi dau bani mari când merg cu uratul. Uneori, mă duc de două ori cu uratul. O dată ziua, o dată seara.
Mama îmi spune că așa ceva e rușinos. Ei nu mi-au zis nimic. Mi-au dat bani și cozonac. Și mama a făcut cozonac. Mama face mereu cozonac și plăcinte. Numai plăcinta cu cartofi nu-mi place.
Tanti Lenuța mă întreabă dacă mama e acasă. Mama e mereu acasă. Așa stau mamele, acasă! Ne ia de mână și ne trage după ea. Oare de ce-i supărată? În poartă, dă cu ochii de mama. Am văzut că vorbeau tare și se mirau, parcă venise apa mare. Când plouă mult vine apa mare și ia casele oamenilor. Noi facem vaporașe de hârtie și le punem în bălți. Apa mare nu ajunge la casa noastră. Noi stăm pe deal.
Mama strigă după un vecin, să-i aducă vaca din cireadă. Cireada sunt vacile care pasc pe islaz. Un văcar le păzește cu o ghioagă. Am pus și eu mâna pe ea. E făcută din lemn tare și cu ea se bat vacile. Pe vaca mea nu o bate nimeni, că se supără tata. Tata nu bate niciodată animalele.
Mama pregătește un lăptar. Lăptarul e din lut și ni l-a dat de pomană mătușa Adela, la Moșii de iarnă. Cum intră vaca pe poartă, în mijlocul ogrăzii, mama îi spală ugerul și mulge un pic de lapte. Vaca se apără de muște cu coada. Apoi fuge spre grajd, unde este vițelușul ei. E o vacă mai mică și foarte jucăușă. Am botezat-o Vereana, pentru că s-a născut vineri. Noi alergăm de colo, colo, bucuroase. Tanti Lenuța ne întinde lăptarul, plin pe jumătate, și ne spune să bem. Aș vrea să-i spun că nu-mi trebuie, dar glasul ei e foarte rece. Beau cu înghițituri mari, lapte cald. Și Gabi face la fel. Am crezut că va bea toată lumea. Că e un fel de joc. Dar numai noi două am avut parte de asta.
Până seara nu am mai ieșit din curte. Părinții lui Gabi au stat la noi și au vorbit cu părinții mei. Ne întrebau mereu câte ceva. După câteva ore, noi tot alergam vesele și părinții noștri și-au făcut cruce. I-au mulțumit lui Dumnezeu. Mereu îi mulțumesc lui Dumezeu pentru ceva.
A doua zi, nenea Sandu ne-a luat cu el și a tăiat șarampoiul. A aruncat toți bureții de pe el și ne-a spus că murim dacă mai mâncăm așa ceva.
Mie îmi pare rău, că erau mai buni decât plăcinta cu cartofi