desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne

o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei

suferința poate fi cool uneori
pucioasa a început să sfârâie în aerul gomorei
o pasăre ciugulește cerul

trebuie să ies
ca o mână prin piatră
ca o plantă prin asfalt
până atunci nu-mi pot purta numele

cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!

o să râzi
dar mâine trebuie să merg la trezorerie
să mut banii rămași în bancă
o să mă țin de promisiune și nu voi arăta nimănui acea hârtie cu antet

fulgere globulare sfârâie prin iarbă înaltă
maimuța chita a murit visându-l pe johny weissmuler
asta nu are nicio legătura cu iubirea lombrosiană
de la bamboo

orașul este un vasilisc
te face să te simți atât de viu în prezența morții!
gemete spârcâieli horcăitul orgasmic întind o plasă
de parcă toată fericirea din lume ar fi dispărut

povestașul are nevoie uneori să asculte
să strângă semințe
orice detaliu va crește într-o zi ca o liană
va străpunge pixelii retinei
ip-urile minții

nostalgie înseamnă durerea unei răni vindecate
sunt atâția oameni care nu se pot spânzura pentru că au picioarele murdare
inocenții sunt cei mai periculoși

oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?

să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine