emoționant, liniștitor, seducător, fin, hrănind gânduri...
nu mă pricep la finețuri, dar lucrările lui Vlad nu le știu argumenta decât cu sufletul, după cum și el apelează la acest "element" când prelucrează imaginile...
foarte frumos!
Adrian,
mulțumesc. de ce nu în română? pentru că „remember” mi se pare scurt/sugestiv/ și acoperă o paletă largă de stări. altfel spus (fără malițiozitate) așa a gîndit artistul.
Paul,
cred că nu ești chiar atît de străin de interpretarea unor imagini. pentru că dacă îmi amintesc eu bine ai niște poezii însoțite de elemente grafice în armonie cu versurile iar eu am rezonat atunci cu ambele forme de exprimare. mă bucură interesul și aprecierea ta.
Cristina,
(referitor la postare, cred că poți contacta conducerea H).
despre fotografie în general (pentru că aici nu avem o fotografie) se spune că este o pictură cu lumină și asta am încercat, un echilibru tonal, o negociere între translucid și contururi clare.
din acest punct de vedere Matei, iluminatul unei scene virtuale chiar dacă ține de tehnică/scripturi modalitatea de interacțiune cu instrumentele poate conduce de la o tonalitate corectă sau hai să-i zicem decentă la un act artistic.
Comentarii
Tare fain,
a.a.a. -
Tare fain, Vlad, tare fain. De ce nu un titlu în română?
emoționant,
yester -
emoționant, liniștitor, seducător, fin, hrănind gânduri...
nu mă pricep la finețuri, dar lucrările lui Vlad nu le știu argumenta decât cu sufletul, după cum și el apelează la acest "element" când prelucrează imaginile...
foarte frumos!
Mă tot uit la cum se vede
a.a.a. -
Mă tot uit la cum se vede colţul calei prin flacără. (Am nimerit-o? E cală? Nu mă pricep la flori..) Fain!
o idee interesantă dar nu-mi
Dihania -
o idee interesantă dar nu-mi pare fructificată/rezolvată artistic
Adrian, mulțumesc. de ce nu în
aalizeei -
Adrian,
mulțumesc. de ce nu în română? pentru că „remember” mi se pare scurt/sugestiv/ și acoperă o paletă largă de stări. altfel spus (fără malițiozitate) așa a gîndit artistul.
Paul,
cred că nu ești chiar atît de străin de interpretarea unor imagini. pentru că dacă îmi amintesc eu bine ai niște poezii însoțite de elemente grafice în armonie cu versurile iar eu am rezonat atunci cu ambele forme de exprimare. mă bucură interesul și aprecierea ta.
Cristina,
(referitor la postare, cred că poți contacta conducerea H).
despre fotografie în general (pentru că aici nu avem o fotografie) se spune că este o pictură cu lumină și asta am încercat, un echilibru tonal, o negociere între translucid și contururi clare.
din acest punct de vedere Matei, iluminatul unei scene virtuale chiar dacă ține de tehnică/scripturi modalitatea de interacțiune cu instrumentele poate conduce de la o tonalitate corectă sau hai să-i zicem decentă la un act artistic.
zilele astea ascult muzica
Dihania -
zilele astea ascult muzica bisericeasca in greaca; dar n-ar fi trebuit sa ma duca cu gindu la asta, nu?