nu mai suntem cum eram gândeşte-te cu ochii închişi
când ştii să faci acele lucruri le ştii şi din cauza mea
împărţeam nopţile refuzate la export aerul demisec
refugiile pentru gânduri camera de gardă mirosul morţii
patul din salvare ne aducea cuvintele pe braţe
până în degete simţeam strigătul lor de durere
demonice tumultuoase răzvrătite ar fi trebuit
să încetăm de atunci să credem că suntem
mai buni unul împotriva celuilalt

totul a rămas nemişcat ca-ntr-un tablou bine plătit
într-un loc făcând discrepanţă ca două suflete care se îndepărtează
navigând o lume pentru care niciodată nu vom fi pregătiţi
să iubim
de parcă toate ne sunt împotrivă
soarele cu ceafa lui fierbinte transpiră acolo unde
ne vom găsi la liber cazare ca nişte imigranţi în spaţiul lui Dumnezeu

aud că se mai zbate un trecut ca un viţel înjunghiat inima mea
pe care am crescut-o împreună de mică
oare ne e dat să trecem peste iubire un fel de fum de tămâie
peste trupul unei morţi foc şi gheaţă de-am fi fost nu am fi curs aşa de îndârjit
doi curenţi în direcţii opuse
am crezut prea mult contrariilor cu alte cuvinte decât
ne-am fi ţinut de mână ca şi cum am fi scris cea mai delicată poezie tu cu mâna mea
eu cu mâna ta

de câte ori nu am dormit cu moartea în pat ea deschidea fereastra să dea drumul sufletelor hotărât în timp ce maşina tăia oraşul de pe hartă cu o sirenă lungă
iar noi vedeam curcubeie