yester -
ca o frânghie împletită la întâmplare pentru un sinistrat
vocea ta caldă și absențele noimei
toate coboară din filme, elicopterele, oamenii mascați,
copiii tușesc o plăsmuire a dreptății,
mamele lor sunt sfinte cu hainele sfâșiate,
bărbații devin lipsiți de orgoliul sumbru
al supremației peste câteva animale,
vom ajunge vietăți de companie ale triștilor lumii,
iubita mea,
ne vom aduna de pe acoperișuri în aceeași streașină,
voi fi omul care împarte liniștea în oraș,
tu știi,
singurul mod de a ne șterge este plutirea,
plouă ca și cum nu am exista,
îmi cer iertare că plouă,
Poezie:
Comentarii
Aranca -
In viață descoperim treptat, fiecare la rândul lui, un alt chip al "triștilor lumii" lângă orele însăilate de disperare și neputință, ce se lichefiază în jurul nostru. Este un poem scris cu descurajare și umilință. Un poem dintr-un areal în care nu mai există speranță și unde nimeni nu mai poate să înțeleagă necunoscutele căi ale vieții ce nu mai este dată decât pentru a măsura potopul din noi și din afară. Și ca într-o rugăciune în care uităm singura streașină, singurul acoperiș al lumii, învățăm o altă desprindere de noi înșine: "plouă ca și cum nu am exista, îmi cer iertare că plouă" O poezie desfigurată de tristețe, Paul.
yester -
...nu reușesc să fiu decât întâmplător ...mulțumesc, Marina...
mladitza -
Ca și altă dată, poezia lui Paul Blaj, mă pătrunde până la oase. Vă invit să reluați și să meditați mai ales când veți ajunge în următoarele locuri: "mamele lor sunt sfinte cu hainele sfâșiate", "vom ajunge vietăți de companie ale triștilor lumii", "voi fi omul care împarte liniștea în oraș", "singurul mod de a ne șterge este plutirea". O poezie cu note apocaliptice. Și vorba poetului, "e foarte bine că se întâmplă așa." O poezie de profunzime se naște din exagerbare! Pentru că "mormântul se lasă pășit de oricine" izvodește din exacerbare, ofer o peniță.
yester -
...mulțumesc Vio, cu seriozitatea care te caracterizează, te recunosc, altfel, aș zâmbi puțin...
mladitza -
Păi și eu am zâmbit, Paul... Serioasă, auzi! Da, dar numai pe text! În rest, și mie îmi place foarte mult, să zâmbesc!
Sapphire -
Mladitza, am observat în comentariile tale câteva greșeli deranjante: nu se pune virgulă între subiect și predicat, chiar dacă subiectul are un atribut (decât în câteva puține situații; citește despre ele): "poezia lui Paul Blaj, mă pătrunde până la oase". De asemenea, nu se pune virgulă între o propoziție și subordonata sa completivă directă: "mie îmi place foarte mult, să zâmbesc". Se întâmplă foarte rar să fac astfel de intervenții, dar am observat folosirea complet anapoda a virgulei și într-unul din textele trimise pentru înscriere. Îți doresc bun venit și sper să rezolvi cât mai curând astfel de probleme, iar hermeneia să îți fie un mediu propice îmbunătățirii scrisului tău, din toate punctele de vedere. Paul, voi reveni acum la poezia ta: știi ce este remarcabil? Folosirea la maxim a verbelor, fără a cădea în prozaic, păstrând ritmul interior al durerii, sugestia transformată în semn de exclamare - acestea sunt câteva din liniile de forță ale acestei poezii. Am mai observat asta la tine: nu dai multă libertate cititorului - uneori poate fi o armă cu două tăișuri; de data aceasta însă rezultatul este copleșitor. Tu ai o înclinație către teatru, nu știu dacă ți-am mai spus. Numai acolo cititorul / privitorul nu are încotro și trebuie să îmbrățișeze toate indicațiile autorului. Și, că tot vorbeam de virgule: interesantă folosirea ultimei virgule în acest poem. Smile.
yester -
...că veni vorba și faptul ar trebui să mă oftic puțin, pentru că nu consider pagina mea de pe aici un îndreptar de comentarii. dar știind corectitudinea ta, Bianca, am să neglijez prima parte a incursiunii tale în comentariul Violetei și am să remarc, bucuros, că la fel cum Paul Sân-Petru sesiza nonșalant cu ceva ,multă, vreme în urmă... îmi place să termin unele poeme în virgulă. Pentru a se prelungi trena emoțională înspre cititor, spunea cunoscutul scriitor gălățean, fapt remarcat și de Violeta, mai apoi, în unele poeme recente... fapt care iată ți se pare, cu ironia finuță de rigoare, interesant și ție. Cât despre "înclinația" mea către teatru chiar contează dacă mi-ai mai spus? Adicătelea dacă te repeți?Smile. Înțeleg perfect demersul tău și e fair că ai scris și despre text.Mulțam de "ocheadă", Bianca! cu gânduri bune, același actor trist, paul