Am putea numi acest loc - vremelnică locuire a viermelui inoxidabil;
pentru detractorii măslinului ar fi ca un clopot fără limbă,
umblet domol pe cărbunii încinşi, sarabandă pe tăişul sabiei ar fi.
Aşa că îi vom spune: Doamna imaginaţie prinsă- n traficul verbului,
pentru că ceea ce gândim nu se află în vitrina cu idioţi zâmbitori,
nici sub fustele precupeţelor de prin oboare păzite de lăcuste.
Spunem despre un lucru că este aşa sau, mă rog, altfel,
pentru că asta am învăţat – veşnică repetare –
până când ochiul învins renunţă la simfonia ierbii devoratoare.

Spunem: Aceasta este o salcie plângătoare lângă o apă care nu mai curge
şi ne gândim la cel părăsit aducând încântare pentru doamnele bătrânului apus, timp disipat şi revenire înspinând sufletele,
rod chircit într-o livadă amorţită, somnolenţă învelită-n borangic,
iederă uscată pe-un zid dantelat în formă de inimă;
stranie învălmăşeală de stele căzătoare
pe orizontul dintre apă şi piatră

Dar la ce bun minaretele, bronzul statuilor,
când leul zilei zace apatic în parcul trandafirilor desfrunziţi?
De altceva are nevoie arătarea blondă alergând pe role,
nu milostenie, nu mângâieri închipuite pe un trup invidios
şi asta înainte ca norii să-ncovoaie cerul dimineţii,
ca o perfecţiune a imperfecţiunii,
dans de şoareci albi pe un câmp negru sub privirile vulturului.
- Eşti un vierme, îţi strecoară verbul în ureche,
deci, nu poţi gândi altfel printre rădăcinile înserării,
zadarnic imiţi graiuri străvechi
pentru mieii duşi la tăiere-n caleşti.