în zilele reci ne încălzeam mâinile
strângând sub haină animalul salvat
mergeam pur şi simplu să-i dăm drumul undeva
mai aproape de locul în care
ştia el să moară
la timpul potrivit

când se încălzea afară
aerul se dădea la o parte
vedeam în sfârşit căsuţa cea stranie
cu muşchi pe-acoperiş şi nuiele crescute oblic
ca şi cum ar fi fost ţesută pe-o haină
purtată mereu
mereu purtată
până ajungi în sfârşit
într-un loc atât de fantastic
încât te poate pur şi simplu
ţine înăuntru

(e-un mod de-a merge înainte
uitându-te într-un singur punct
până dispare

ştiam un nebun
îşi smucea patul de spital
pentru că aerul era
irespirabil
îi spuneau
ceva de maică-sa moartă
atunci se-ntampla o minune
uita
să mai mişte)

înăuntru
totul lucea nefiresc
fiecare lucru avea o dantelă
ceşcuţele, masa şi ceainicul de-aramă
şifonierul
cu vitrina în mijloc
păpuşa de ghips
scăpată de pe-un pod oarecare
ai alergat după ea
până ce nu s-a mai văzut

în zilele reci ne uitam prea puţin
animalul salvat
o zbughea imediat
fugea nebun pe deasupra zăpezii