Cand ai deschis gura, pamanturile s-au intrebat unele pe altele unde le-au fugit apele. Te intreb daca mananc dizgratios iar tu imi raspunzi ca imi vezi limba stergandu-mi buzele, adica: sufar de boala cutremurului, ca un sobolan intr-o cusca ale carei gratii sunt departate atat cat sa nu poti iesi. Sau intra. Ti-ai adus aminte si mi-ai spus: sufar de cutremur de cusca de sobolan sau de cutremur de buncar. Si ti-ai mai adus aminte ca vrei pe luna: vreau pe luna - ai zis - acolo nu pot muri de cutremur.
O zi pe luna
Vreau pe luna
Acolo poti muri de prea mult zbor
Il banuiam de bovarism, asa cum o banuiam pe ea de sindromul “Karenina”. “Inainte, ca trenul” era expresia lui preferata. Adica a merge inainte fara sa te uiti in urma. Simplu. A merge fara sa-ti pese, fara toleranta, fara ipocrizie. Nu ii pasa ca lasa in urma un lung sir de gari parasite din care culegea pana la unul calatori spre niciunde, spre oriunde nu exista.
poate unele erau castele cu gradini
poate piatete batute in piatra rosie
nu numai halte cu bodegi pline de fum
Pe casa mea bulina se sterge la ploi si se decoloreaza la soare si mie imi e din ce in ce mai teama de moarte. Atunci ma gandesc la ea. Si la tine. Cat imi este de teama de moarte. Cat imi doresc sa fiu in bratele tale care nu se strang dar se strang in jurul trupului meu. Moartea ma apropie de tine si ma strecoara in porii tai luminosi. Imi aduc aminte ca nu mai am carbune si nici fochist, ca nu mai am nici un Dumnezeu cum nici nu am avut vreodata si, poate, in cateva secunde, iti aduci aminte cum ii strecurai mana intre furou si piele si ea radea manzeste si zicea vai ce copil precoce esti. Tu stiai ca vreau sa-i atingi sanul alb alb si ea iti lua mana incet, ti-o saruta, iti sugea incet un deget — aratatorul — si tot radea manzeste si se facea ca suge din biberon. Era gresit daca aveai erectie? Este cea mai veche amintire de dragoste a ta.
Cateva secunde si usile dulapului se deschid, hainele sar pe mine, cartile aluneca din raft, lustra se leagana amenintator si am timp. Da. Am timp sa ma gandesc ca va trebui sa o fixez mai bine pentru data viitoare, daca scap acum.
Nu am reusit sa o am. Uite ca mor si nu am reusit sa ii patrund sexul cu sexul meu. Nu-mi da pace acest gand. Nu ma lasa deschis acestei unice experiente - moartea - amintirea imaginii sanilor ei striviti de pieptul meu si a mainii ei in par. Hormonii ei imi joaca inca in nari. Baletul penelor albe, stralucitoare, naucitoare. Parca am o piele pe cap, parca am intre dinti un ultim fir rupt de pe muntele ei ascutit. La capat, plumb. Doamne cat o mai doresc acum cand poate tocmai mor…
Am discutat indelung despre oenologie. Sunt o buna degustatoare, iti spuneam. Recunosc vinurile si stiu in ce parte a cavitatii bucale se simte taninul.
Unde se simte taninul?
Confruntam invatatura mea cu experienta ta. Pui cam un deget de vin in pahar. Incepi sa rotesti paharul pana cand vinul urca, bezmetic, pe pereti si, cand se linisteste, observi consistenta, claritate si impuritatile care se depun, incet, pe fundul curat, transparent, adaug eu. Cat de uleios e…! Doamne…! Sau nu e…! Apoi, iei o sorbitura, dar n-o inghiti sub nici o forma. O inspiri. Tragi buchetul in nas, in plamani, iti deschizi narile, le maresti la maximum, inchizi ochii si te lasi ucis de miresme, de miresme…
Si apoi, incepi sa plimbi vinul prin gura, ca si cum ai clati-o, cu zgomot chiar, fara sa inghiti, iubitule! Mai ai de incercat si alte sortimente, alte vinuri, alte culori, alte miresme…
vizuale
gustative
olfactive
Sa nu inghiti chiar daca vrei sa inghiti. Dar vreau! Un degustator profesionist nu are voie sa se lase pervertit de un singur soi… Iei un pahar nou, curat, fara pori… (vorbim de profesionisti), mesteci un dumicat de franzela nesarata ca sa ofilesti buchetul degustat si te declari multumit cu ceea ce cunosti despre vin.
Si faci asta de trei ori.
E un proces subinteles. De-aia iti spun zilnic te iubesc. De-aia se gandeste la prize si face infarct la inaltime. Este simplu. Este mic. Aproape inofensiv. Este un cutremur de cateva grade. Nu-mi poate face rau. Trebuia sa o am, indiferent cum, atunci, sa ma vindec de senzualitatea ei. Indiferent ce s-ar fi intamplat. Chiar s-a intamplat si am mers iar ca marfarul cu tinta precisa. Nu am mai oprit in gari, nici la depou. Acum mor ca un sobolan intr-un buncar imputit. Fara ea. Fara ea. Ce am vrut nu am avut.
Cine imi vorbea despre gust si degustare? Cine ma invata sa matur dupa fiecare talpa care-si lasa urmele pe covorul meu persan de matase, lucrat manual cu atatea noduri pe centimetru patrat? Cine imi spunea uite! ce simplu iesi din cusca sau intri in ea fara sa te subtiezi sau sa te umfli exact cat spatiul dintre gratii…? Cine ma tinea de mana cand tavanul se rotea deasupra mea si valizele se deschideau si se inchideau ca niste guri de iad in care el arunca ultimii carbuni cu o lopata innegrita. Ma tineai de mana si cantai numele meu. De trei ori. Vi-zu-al. Gu-sta-tiv. Ol-fac-tiv. Strada era umeda si imi potriveam pasii dupa pasii tai mici, in sandale albe. Te tineam de degete si iti priveam buzele stranse si ochii mari, intepeniti pe cetate. E un proces subinteles. Un ritual de despartire dupa un cutremur ratat. Calatorii coboara din vagoane. Tu nu mai urci. Mi-am zis ca ai coborat sa iti iei un pachet de tigari, dar nu! Te-am pierdut pe drum, intre doua opriri neplanificate, in caz de urgenta. Si acum caut firul rupt de capatul caruia inca mai atarna bucatica de plumb. Pendulul imi spune ca este ceas, ca unitate de masura a ceea ce simt. Lustra se misca. O secunda. Doua. Paisprezece. Patruzeci. Acum masuram concepte. La cutremur, masuram concepte, cu unitati de masura inventate in gari mici si halte in care nu mai opresc nici macar locomotivele cu abur iesite din uz.
poate unele erau castele cu gradini
nu am murit
nu inca
nu acum
te-am omorat pe tine
fara ritual
fara cuvant de incheiere
fara parere de rau
Cand ai deschis gura, din vintrele tale s-au revarsat fluvii de vinuri neamestecate. Suferi de cutremur, suferi de sindromul lipsei de sindrom. Nimic regurgitat, nimic digerat, nimic proaspat. Si ti-ai mai adus aminte ca vrei pe luna: vreau pe luna - ai zis - acolo nu pot muri de cutremur.
Acolo poti muri de prea mult zbor.
Comentarii
Virgil -
deocamdata ma intreb daca textul acesta a fost incadrat corect la poezie
solomon -
am schimbat aproape imediat la proza, Virgil.
nepotul lui rameau -
Am avut cindva privilegiul sa cunosc o femeie speciala . Fusese asistenta lui Eco si discutam de semiotica. In toiul unei agape s-a deschis o sticla de Merlot. Am baut cu totii neatenti la vin , focusul fiind pe discutie. De odata se facu tacere , amica mea delectata de vin ne dizerta cu talentul unui viniard spaniol : asta e Merlot Colcheaga 1995 , un excelent an mai baieti , de unde ati facut voi rost de asa ceva rar? Hedonismul e o arta care se invata sau poate ca nu. Te nasti cu ea asa cum si scrisul vine dinlauntru din adincimi nebanuite pe care rar le cercetam, cu mirare.
solomon -
mirarea inseamna mult in arta. oricare ar fi ea. dar sper ca asta deja stii. m-ar bucura sa-mi citesti si ulttimul text postat si sa-mi spui ce opinie ai despre el. lansez invitatia tuturor care intra la mine in pagina. ma intereseaza parerea voastra despre acest text, in mod deosebit.
Ela -
atâta împletire între eros și thanatos într-o scriitură rar am întâlnit. un flamenco până la ultimul pas. o tensiune în care dacă nu îți modulezi respirația te lași în vârtejul tutror simțurilor și angoaselor: de la spaima de prăbușire, la căderea la nesfârșit, la fragmentare, la aneantizare. Tensiunea aceea din mica și din marea moarte, aflate parcă simultan atunci când ceva iminent amenință existența. karenina nu este decât un motiv. ca și bovary. fiindcă nu despre asta este vorba aici: ci de trăirea la limita trăibilului. cutremurul este undeva în interior. ca o implozie. sau cel puțin așa am simțit eu, ca un "șobolan" cititor al acestui text, un text deosebit de solid, cât să reziste la toate zguduirile mele. fiindcă l-am luat și l-am zgâlțâit de câteva ori să văd fisurile în logos, în coerență, în mesaj, în dialog-monolog, în sublimări. și, atât cât îmi este mie priceperea acum, textul rămâne precum o piramidă. iar nilul îți este supus. fiindcă "poți muri de atât" scribendi, dar câtă viață este în el. :)
solomon -
ela, tu CHIAR esti generoasa! fara legatura, azi am luat o palma peste fata de mi-au sarit dintii din gura. nici de sasait nu mai sasai. nu cred ca mai ies din casa curand. macar pana la prima furtuna. poate da fulgerul peste mine si imi mai creste un rand... :( mi-ar placea sa vorbim (ioanabaracgrigore)