eu nu însemn nimic
nu mai privi în ochiurile de apă
nu vei găsi în ele ce cauți
vibrație nu există vibrația
prefer bătaia aripii singure
ecoul râsului tău urcând prin pădure
nimeni nu mai are nevoie de semne
de semnele altora
tu ai regnuri eu n-am
tu nu mă strigi niciodată pe nume
ți-e teamă de foc ascunzându-te-n el
te împiedici de picioarele mele lungi
creioane ascuțite infinit în piepturi
sunt o femeie fără instincte
nu-mi place verbul a stăpâni
nu-mi trebuie mitologie
ruina este sufletul meu
aparțin unei lumi de umbre
ce picură peste mare cu neputințele lor
doar printre ele cu ele trăiesc
fiindcă umbrele se joacă numai în cer
iar eu nici nu cred în el
descurcă-te