nu va înţelege nimeni
povestea borangicului înflorit
era
ca la orice sfîrşit
de primăvară
bicisnic de simplu
războaiele se încheiau cu un strigăt
o masă de cîini
se pierduse tot ce era de pierdut
armistiţii se răspîndeau ca o boală
mirosea a moarte
a pămînt
şi totuşi era altfel acum
privindu-se în ochiul viclenelor ape
îi rămăsese doar nebunia gîndurilor
miile lor şoapte
năşteau cuvinte
cu limbile smulse
fierul rece al platoşei
îl sugruma ca un graal
în care fluturii morţii
răbufneau uneori un vin tînăr
dînd peste mal
urcînd în adîncul cerurilor
ce nu mai erau

poate mîngîierea luminilor apei
sau poate gîndul la alte maluri
de pe alt pămînt
sau poate
a vrut o clipă să zboare
ca altădată
a ieşit din îmbrăţişarea de oţel
ca dint-un cocon
a ieşit aşa cum era
transparent
cu pieptul gol
ca şi cum respira pentru prima dată
după o lungă naştere
atunci borangicul a înflorit
nedumerit
a privit-o în ochi
şi el
şi ea
au ştiut
că roşul nu era decît un fel de neîncredere
a sîngelui
atins de lumină
şi l-a durut
nesfîrşita prăbuşire
înspre sfîrşitul
început