foto autor
In perioada 13-15 octombrie a avut loc la Paris, Salonul Revistei (Salon de la Revue) aflat la a 16-a ediție. Această manifestare a reunit 200 de expozanți cu peste 700 de reviste. Polii de interes ai salonului de revistă francofonă au fost : reviste literare, reviste de artă, reviste de istoria avangardelor, reviste de psihologie, reviste interculturale, reviste de știinte umane și sociale, reviste de benzi desenate și aventuri, reviste de poezie (ale « Maisons de la poésie » din Marseille, Saint Quentin en Yvelines, Paris, Lyon, Nantes).
Au fost prezente 250 de reviste străine din Canada, Belgia, Elveția, Italia și Israel.
In sălile din complexul Espace des Blancs Manteaux s-au derulat în permanență, o serie de conferințe și mese rotunde în care s-au dezbătut subiecte variate, de la poezia contemporană la mutațiile profunde ale societății postindustriale, de la cercetările lingvistice la omagierea unor personalități literare precum Jean-Richard Bloch, Edouard Jaguer, Hubert Lucot sau Arno Schimdt.
O secțiune deosebită a fost prezentarea a peste 100 de reviste electronice propuse de Revues.org si CAIRN, doua portaluri diferite ca exprimare, dar animate de acelasi vector contemporan: evoluția internetului. Aceste publicații electronice ilustrează o diversitate, inventivitate și prezentare grafică deosebită într-o nouă expresie avangardistă. De la http://poezibao.typepad.com/poezibao/, la www.Sitaudis.com pîna la memoria oferită de http://www.cipmarseille.com/ și laboratoarele de creație contemporană http://libr-critique.com/, site-urile virtuale oferă o nouă atitudine în raport cu noțiunile de creator și creație.
Spre exemplu, site-ul http://www.entrevues.org/ propune încă din 1986, un spațiu de informare, promovare și cercetare în domeniul revistelor contemporane cu sprijinul Centrului național al cărțiii (Centre national du livre) identificînd pînă la ora actuală 2286 reviste culturale. Site-ul publică periodic « La revue des revues ».
Cele mai cunoscute site-uri ale asociațiilor culturale și ale revistelor acestora sunt: Belgia: ARSC: www.arsc.be; Spania: ARCE: www.arce.es; Italia : CRIC email [email protected] ; Canada Québec: SODEP: www.sodep.qc.ca.
Cu prilejul acestui Salon a fost lansat numărul 4 al revistei « Continuum » (a Uniunii Scriitorilor Israelieni de expresie franceză) dedicat scriitorului român și francez Benjamin Fondane - Benjamin Wechler, cunoscut în literatura română ca B. Fundoianu (1898 Iasi-1944 Auschwitz).
Marlena Braester, în colaborare cu « Société d’Etude Benjamin Fondane », a invitat publicul la o masa rotundă dedicată acestui poet, eseist, dramaturg, cineast și critic. Au fost prezenți Dominique Guedj, Monique Jutrin, Esther Omer, Carmen Oszi, Olivier Salazar-Ferrer, Odile Serre.
De menționat că în memoria lui Benjamin Fondane, Primăria arondismentului IV din Paris a inaugurat de curind o piață ce îi poartă numele.
Marlena Braester, originară din Romania și stabilită din 1980 în Israel, este doctor în lingvistică, un traducător de excepție și o poetă de expresie franceză cunoscută site-ului Hermeneia. A publicat volumele : « La Voix, Elle », Paris, Ed. Caractères, 1993; « Absens » Paris, Ed. Caractères, 1996;
« Oublier en avant » Ed. Jacques Brémond, 2002; « Pjesme » Zagreb, Croatian P.E.N. Center Publisher, 2005; « La lumière et ses ombres », Ed. Jacques Brémond, 2006.
Printre distincțiile sale remarcabile se numără și decorarea de către primul ministru francez, în gradul de Chevalier dans l'ordre des Palmes Académiques, in 2003, pentru servicii aduse culturii franceze.
foto autor
« Salon de la Revue» este o manifestare anuală de amploare ce accentuează rolul esențial al revistelor în viața intelectuală a Franței și constituie un segment bine definit din cadrul programului cultural « Lire en fête ».
Comentarii
Virgil -
multumim Marina, este un articol de felul carora ne dorim mai multe pe Hermeneia. multumesc ca ai spar gheata. te mai asteptam. au participat si reviste romanesti?
Aranca -
cred ca informatia este esentiala si asta la orice nivel. m-as fi asteptat sa vad afiliate macar la site-urile existente la Salon, si reviste electronice romanesti. in ciuda unor internauti din ce in ce mai interesati de fenomenul arta-internet, promovarea in spatiul virtual cultural si mai ales, recunoasterea activitatii unor site-uri literare par inca in stadiul de proiect. si asta datorita lipsei de comunicare. si poate si de interes.