adim -
Piciorul zvelt, un semn al învierii
Și copsa blândă, semn de-ngropăciune.
Sânii trufași, uimiri în trup s-adune,
Pântecul cald, supus pe veci plăcerii.
Ochii creați săgeată să-mpreune,
Păr revărsat în unduiri puzderii
Spre vadul treaz, al poftei și-al durerii.
Gura peceți de vreri aprinse pune.
Vinul îl toarnă buzele vlăstare
În șoapte tandre ce nu s-au desprins
Dintr-o prelungă, dulce sărutare
De dincolo de timpul neînvins.
Și ce-nrobire-n sfânta desfătare
De care-am fost, fără răgaz, cuprins !
11 septembrie 2004
Poezie:
Comentarii
alma -
Cred că singurul lucru care nu îmi sună în poemul tău este "ochii creați". În rest, e o construcție poetică fără reproș.
Ela -
"Vinul îl toarnă buzele vlăstare În șoapte tandre ce nu s-au desprins Dintr-o prelungă, dulce sărutare" Să fie femeia astfel zămislită încât versul sonetului să îi dea o lumină în loc de oglindă? Și cum fiecare cuvânt aici este ales cu migală, ca " un semn al învierii", eu mă înclin cu zâmbet admirativ pentru măiestria de a scrie, "de dincolo de timpul neînvins". Sărbătoarea spiritului născător și etern viu să îți lase inima în ritm de sonet. Dani-Ela
adim -
Alma - acum nici mie nu-mi mai sună bine, dar, deocamdată, nu există posibilitatea modificării la care m-am gândit deja. Mulțumesc. Ela - sonetul are această capacitate de a arunca lumini și umbre care să îmbrace cu un veșmânt mereu armonios. Inima mea, cam fragilă , ascultă numai de comenzile sonetului. Să-ți fie sărbătorile ca o eternă împlinire.