jumătate îți dau ție
de lună
e mult mai bine aici
fără nici un sentiment greu
nu poți să-mi trântești ușa
n-o să mai țipăm n-o să mai apargem n-o să mai
stăm așa gâtuiți după impactul de clanță închisă definitiv
apa pe care o beau în clipa asta e greoaie dar îmblânzită aproape
liniștită ca mine uneori furioasă ființa de apă care devin îmbrățișează
sufletul îmblânzește- agită carnea

pe lună e locul nostru
toate sentimentele gravitaționale
care apasă: boala durerea groaza furia ura invidia
acolo poartă un semn schimbat
urcă și se prefiră-n sus
prin aură
suntem ciudați ia uite
cu toate ridurile-n sus

pe pământ greoi ca-ntr-un borcan
puși la păstrat expirăm mărgele de aer amprentele sinelui îngropate în miere

îți dau așadar jumătatea de umbră
că-ți place să observi de acolo
partea de cerneală în care aș putea să arunc cuvinte să se vadă tot
ce încă ascund
atingerea înceată a mâinilor noastre din podul palmelor
până
în vârfurile degetelor îmi amintește de dorul de dinainte
de a veni pe pământ
zborul îmi iese prin piele și se coase ca umbra de mine

de câte ori suntem pierduți în somn sau vis
unul din suflete îl caută pe celălalt
prin găvanele lunii

© Dumitru Ungureanu