intrai în coamele apelor cum lumina-n vitralii,
praful zărilor ca un os de călcâi
în tine creştea,
sâmburele tăcerii se făcuse amar
şi ploua, şi ploua

şi privirile mi s-au despicat într-un scrâşnet,
sticloase,
verzui,
le vânturau ore şi gheţuri de-a valma,
trăgeam lacom spre mine adâncul
rotunjindu-i tăişul cu buza, cu palma

hei, unde sunteţi, rechinii mei sidefii,
tu peşte viperă şi tu peşte balon,
îmi vând fiordurile pe un cal de mare
şi mitra caldă pe un unicorn

iar tu însăilai depărtări
prin genele mele meridian,
asfinţeai
prin genele mele cărare,
stârvul timpului putrezea în cadran
şi smârcuri picurau din minutare.

să nu priveşti înapoi,
îţi striga reciful meu stâng stângaci şi prelung,
să nu priveşti,
mai am trei prăbuşiri, trei sori,
trei solzi
şi te ajung…