One of us
Unul dintre noi va pleca primul
Va minți mai mult și va trece pe sub coloana de vergi a vinovăției
Unul dintre noi va pluti în derivă
Va întinde mâinile a deșert răzvrătindu-și adâncul unul dintre noi
va culege ochi din mațele câinilor va plăti cauțiuni pentru celălalt cu o cheie
va pune cătușe unul dintre noi va ucide
Își va scrijeli brațele zidind un turn pentru fluturi le va cere vad
Unul dintre noi va întoarce
limbile ochiului
a ceas unul dintre noi va zămisli din inimă un lanț de luntre
Lăsându-le să ardă pe apă felinare
De-a lungul malurilor femeile îl vor privi plutind ca pe-un bolnav de holeră
Își va vinde carnea în sticle mate de tăcere unul dintre noi
va trage ușa ultimului raft cărțile or să zacă în ruină un cimintir părăsit
Va sări în gol un ultim icar
Unul dintre noi nu mai crede-n constrângeri
Plătind chiria unui tavan cu îngeri carbonizați unul dintre noi e în afara cercului
Umblă în jurul gâtului cu un laț treierând o ultimă arie cu secară
Unul dintre noi moare de foame urlând unul din noi nu e bărbat nici femeie
Unul din noi țipă în sine isteric uitând țigara aprinsă
pe frunzele de măslin ale unui gând unul dintre noi
Galeria cu tablouri
One of us, tempera Kelaro, aprilie 2008
Maci pe sarma, tempera Kelaro, aprilie 2008
Tooraj, peștele crizantemă, tempera Kelaro 26 aprilie2008
fluturele păianjen, tempera Kelaro 2008
crucea de spice albastre, Kelaro tempera, 2008
lumea ca un bonsai, Kelaro tempera, 2008
balerina, Kelaro tempera, 27-28 aprilie 2008
la tulpina lumii, Kelaro tempera, 27-28 aprilie 2008
intimitate, Kelaro tempera, 28 aprilie 2008
Comentarii
Virgil -
Katya, cîteva observații. Cred că era mai bun titlul precedent. Apoi, personal nu cred că acesta este un experiment vizual. Este o poezie după care ai pus niște copii ale unor tablouri personale. Deci nu se încadrează în conceptul de poezie vizuală. Cred că ar fi mult mai bine dacă ai încadra textul la poezie și eventual ai lăsa imaginile la experiment vizual. Cu rezerva că totuși de vreme ce site-ul Hermeneia nu are o secțiune de prezentare de arte plastice e cam discutabilă prezența de tablouri per se pe Hermeneia. Poate dacă ar exista o cerere sporită să facem și o galerie cu artă plastică, fie desen, fie gravură, fie pictură, fie artă fotografică, fie artă digitală. Poate ne dai tu o idee sau poate coagulezi un interes mai mare pentru așa ceva pe hermeneia și mai mulți ar dori să posteze doar artă grafică. Viitorul o va spune. Dar o poezie vizuala nu este doar un text sub care (sau deasupra căruia am pus o imagine). În secțiunea de poezie se poate pune și imagine la un text (preferabil doar una) care să sugereze ideea că autorul s-a folosit de ea ca inspirație.
queen margot -
ca de fiecare data, aveti dreptate. cum de nu m/am gandit? in cel mai scurt timp, voi lua masurile necesare.
francisc -
apreciez primul text, pt ritm, pt idei - melodic si transparent poate as renunta la "de holera" al doilea text, desi l am recitit si astazi nu mi a facut cu ochiul, pare neincheiat ai si desene luminoase, ca muzele. Paste plin de caldura, Catalina!