poezia asta nu este despre mine
este despre cel chemat de o fată suzana
jos lângă rău într-o scoică încărcată cu maci
semințe de cafea mere roșii și mană
într-o noapte pentru ațipeală
cel chemat avea încredere în ape
fata avea încredere în el
somnul lui părea ba mustos ba lemnos
era bun de iubit de plutit cu ochii spre calea lactee
strănutând de la praful înalt
să călătorim împreună l-ar fi rugat ea
prin semne într-o orbire mare
el ar fi înțeles aerul cum se zbate în juru-i
ce bună la pipăit era scoica rece închisă
ce bun era de mângâiat obrazul ei parfumat
dumnezeu ar fi urcat și el laolaltă
s-ar fi odihnit cât ei băteau valurile
atât de fericiți printre stropii ăia curați
se spune că era închis într-o carte cu foi netăiate
învelită în țiplă și încă ferecată într-o cupă de aur
ar fi sclipit de la stele pentru culegătorii de raci
dar ei dormeau de-a binelea pe mal cu mâna sub cap
nu vedeau socoteau în somn când se va crăpa de ziuă
câți arginți vor strânge mâine la târgul de pește din port
flăcările pâlpâiau pe chipurile lor aromite
racii săreau în căldări
cel chemat i-a spălat tălpile cu grijă
pulpele ei miroseau a tăciuni și alge
dintre coapsele ei curgeau mărgăritare piper
se revărsau cascade de petale de roze
să ne pregătim i-ar fi spus cel chemat în gând
să ne punem în ordine toate câte au fost și vor fi
în liniște să nu-i trezim pe luntrași
să nu-l întristăm pe cel zăvorât
am pus o aripă de înger la scoica ta de femeie
să pornim așadar în aval fără teamă
dă-mi mâna cât va ține botezul și nunta
cât ne va ține mersul pe ape
după aceea ne întoarcem cu ochii spre calea lactee
să ațipim strănutând
de la praful înalt
...
Comentarii
...
Virgil -
ne povestesti si despre leonard cohen sau trebuie sa intrebam noi?
macar nu va povestesc despre mine care sunt complet neinteresant
solomon -
v-am povestit, deja, despre el, sa mai povestesc o data?! so?
hapciu!
francisc -
frumos text. tristetea si tandretea sunt impreuna aici. limbajul e pe masura nuntirii si a disparitiei. iar logica textului, de la el, la ea, apoi prin dumnezeu, intru El, nu face decat sa dea seama de cuvintele pe care le scriem si le traim. felicitari!
da, cam asa
solomon -
am incercat sa fiu cat se poate de atenta la amanunte si semne, chiar daca atmosefara trecerii ma interesa mult mai mult. multumesc, dorin! ...
nu ne-ai povestit
Virgil -
nu, nu ne-ai povestit. si cred ca era(este) bine sa precizezi de unde este inspirat textul de mai sus. ceva imi spune ca asa este corect.
am rezolvat problema
solomon -
da, cred ca ai dreptate, virgil, si ca atare mi-am indreptat greseala, dupa cum se poate vedea din titlu completat pentru a marca mai bine intertextul, poezia mea neavand vreo alta legatura cu actul artistic al lui cohen decat la nivel intertextual. keep in touch
ioana
Virgil -
nu este nevoie sa te superi pe mine ioana. ultima data cind mi-am pus intrebarea am inteles ca sintem oameni mari.
hm
bobadil -
Si eu care credeam ca eu sunt schizo... P.S. Cand va veni vremea si tu o sa-ti aduci aminte. Deocamdata nu e si nici nu trebuie sa fie de fapt nimic nu trebuie sa fie nimic nu trebuie sa vina sa plece sa se transforme sa treaca nimic nu trebuie sa nimic
finalul!
Dorel -
Un poem care începe și se dezvoltă frumos, persuasiv. Dar nu are un final pe măsură. Alegoria (aproape mioritică, vai!) din final mi se pare dulceagă și, mai ales, prea explicită. Redescopăr aici o atitudine deloc benefică (pentru poezie) a liricului român, care nu agreează sugestia, nu vrea să-l crediteze pe cititor cu capacitatea de a intui, ci urmărește să-i vâre pe gât (ca să zic așa) sensul avut în vedere de el...Temându-se ca nu cumva cititorul să-l înțeleagă greșit. Doar că, așa cum observa cineva, literatura este o întrebare cu răspuns în cititor. Dacă autorul se încrâncenează să dea el răspunsul, jumătate din efect se duce pe apa sâmbetei. Este și motivul pentru care alegoria este nerecomandabilă în poezie. Cel puțin în cea scrisă azi.
domnilor,
solomon -
va multumesc pentru lectura si opinii. virgil, cum as putea sa ma supar tocmai pe tine?! fireste ca suntem. andu, fireste ca suntem. altfel, nu am avea poezii impenitate. dorel, sunt curioasa cam cum ar parea finalul daca as inlocui sau as scoate definitiv "nunta", cred ca este singurul link la miorita in afara tematicii de baza a poemului. ce zici?! oricum, multumesc pentru observatii. voi tine seama de ele, sunt absolut pertinente. ...