circul prin oraș întotdeauna de la stânga la dreapta
profesorul spune că aș putea deveni pm de speță nobilă
dacă aș renunța la aripi și cioc
ar fi suficient să deschid ferestrele
după furtună
ca să fie vorba despre mine în toate poemele sociale
dar eu nu discut cu astfel de oameni
eu am un câine amator de sirene are în stăpânire o stradă lungă
din orașul vechi
jumătate din el urmează o linie continuă
cealaltă jumătate vine cu mine oriunde mă duc
cu labele din față zgârie ușile până când clovnii părăsesc ambulanța
e doar un joc nimeni nu simte durere
ori vreo senzație de micșorare adâncă
alteori trebuie să rămân acasă
strâng atunci de prin pereți minciunile vecinilor mei
seci și dezarticulate
îmi iau pulsul între două urlete ale unui cocoș care
nu știu ce mai caută în oraș
poate vreți să umblăm iar în costume populare
să vorbim ca la țară cu ie și cu îhî și să nu ne mai spălăm pe dinți
tatăl meu a lucrat în șantier purta pe mână un ceas rusesc
el a turnat beton peste toată grădina
peste pomi și peste morcovi și peste locul unde e îngropat bunicul
tata a fost un om puternic
noi nu l-am văzut murind nu l-a văzut nimeni
vă iert din cauza lui
de obicei plec de acasă noaptea
prietenii mei ar trebui să facă la fel
atunci umbrele te amestecă elegant
în tot felul de întâmplări ciudate
kalipeto -
Poezie:
Comentarii
ca o întoarcere într-un
sebi -
ca o întoarcere într-un orășel vechi și drag, acest poem. acolo unde naivitatea face ( sperăm uneori mai mult decât este așa), parte dintr-un modus operandi evident.
tata a fost un om puternic
noi nu l-am văzut murind nu l-a văzut nimeni
atât aprehensiunea morții cât și liniștitoarea linie de profil a tatălui nemuritor, două fețe ale aceleiași monede. și unde se pot ele întâlni până la confuzie și uitare decât pe o stradă dintr-un oraș vechi unde umbrele te amestecă elegant în tot felul de întâmplări interesante ?
Sebi
kalipeto -
multam de citire! naivitate si intamplare, in acelasi timp intelepciune si nimic intamplator, totul derulandu-se intr-un loc si un timp prezent care zice-se ar"trebui" randuit secunda cu secunda, pentru a uita ca viata printre sticle si betoane nu e chiar ceea ce ne dorim... Multam inca o data!