am ieșit din fluviul neantului
ce curge din sine în sine spre nicăieri
făptura mea fragilă și îndărătnică
s-a țesut din stringuri ce palpită capete de infinit
sunt un ou de timp/ condensat din lumină
ca o cantată de electroni
m-am iscat anume ca să te caut
pe când mă poartă curenții electrici
și mă rotesc sorburi de fractali
îmi bâjbâi privirea spre tine/
suflarea mea să-ți palpeze suflarea
dar tu rămâi mereu pe celălalt țărm
avem atât de multă iubire
încât ar trebui să trăim
în mai multe trupuri simultan
s-o putem înțelege
ca mâine ne vom topi din nou
să așteptăm cuminți în cuib de eoni
alte închegări din algele numerelor
și cine știe dacă în vortexul de veșnicii
se vor mai reîntâlni
sufletele noastre înverșunate
și casante
Poezie:
Comentarii
Sixtus -
Ce sa-ti spun, Doru? Subsemnatul care mai intelege cate ceva din fizica cuantica si subcuantica, poezia ta imi mai spune cate ceva. Altora, probabil, nu. Suferi, pe undeva, de boala de care sufera si Luminita Suse. Prea incerci sa integrezi abstractul in poezie. Diferenta dintre tine si ea, este ca la tine "integrarea" se produce. Dar nu prea rezoneaza afectiv. La ea, cate o data, da. Dar, spre deosebire de tine, de cele mai multe ori, "integrarea" esueaza. I-am sugerat, atunci cand, dupa parerea mea, apar esecuri, sa incerce sa decripteze poezia respectiva, prezentand-o in mod discursiv. Si va observa ca din textul decriptat dispare orice "poezie". Am incercat si cu textul de fata acelasi lucru. Dar nu mi-a reusit. Si totusi, parca, in el, e prea putina "poezie". Cam asta e.
Aranca -
Genul acesta de poezie s-a practicat prin anii de aur ai Quasarului ieșean. Nu e ceva nou. Cred că și în volumul "Inimă rezistentă" al regretatului Adrian Rogoz ar fi ceva apropiat ca stil. Mie îmi place realmente această tendință a ta susesiană și insist să scrii și proză sf. Îmi amintesc că odată, la o convenție europeană sf, au venit niște fizicieni (care lucrau pe la NASA) cu o revistă umoristică a lor. Nu înțelegeam mai nimic din "poante" și mai ales de ce râdeau în hohote citind-o. Dar votez pentru acest gen de literatură elitistă.
Sixtus -
P. S. "Fluviul" ala al "neantului" e chiar aiurea. Care curge "din sine in sine spre nicaieri". Daca ai fi spus "din sine, pentru sine, in sine" ai fi cazut peste Heidegger, numai ca el face filosofie si nu poezie. Sau, incomplet, peste Hegel cu "fiinta-in-sine" - lipsita de determinari esentiale - si "fiinta-pentru-sine" - ca mod de a fi nemijocit determinat etc., etc., etc. care tot filosofie se vrea. Si, volens nolens, filosofia, chiar si cea fenomenologica (de la Husserl si Heidegger citire si nu de la Hegel) tot, pana la urma, le "concepte" si "conceptualizare" ajunge chiar daca apeleaza (alambicat) si la metafore. Dar tot filosifie ramane si nu poezie. Pentru ca poezia numai la discursivitate bazata pe conceptualizare n-ar trebui sa apeleze. Se pare ca "integrarea" filosofiei chiar nu-ti reuseste!
Doru Lubov -
Domnule Sixtus, în versurile "fluviul neantului/ ce curge din sine în sine spre nicăieri" mărturisesc cu rușine că nu am avut în cap nicio referință filosofică, de genul Hegel sau Heidegger. Am avut o intuiție poetică, un fel de imagine apărută în urma meditării la cea mai dificilă întrebare: "de ce există mai degrabă ceva decât nimic?". Logic, totul ar fi trebuit să fie nimicul infinit, zero, neant, vid, gol. De ce există energie, de ce există totuși diversitatea formelor? Această intuiție a unui fenomen care nu poate fi descris sau apropriat prin logică am încercat să o cuprind în acele versuri. Pentru mine e destul de mulțumitoare. Nu pretind că ar fi și pentru alții. Oricum, de această problemă a infinitului nu ne putem apropria decât prin metafore, nu? Am încercat să vă urmez sfatul și să decriptez discursiv textul meu. Nu văd însă cu ce aș putea înlocui stringurile (corzile nu trimit la conceptul vizat) sau electronii ori fractalii ori curenții electrici. Nu avem încă sinonime prin care să echivalăm aceste concepte pentru alt nivel de înțelegere. Ce se poate înlocui, totuși? Vortex cu vârtej (dar vortex e un cuvânt la care țin mult). Și aveam deja "sorb"! Sau "casante", dar aveam mai sus "fragile". De fapt am încercat să vorbesc în poem despre dragostea pe fundalul infinitului și al eternității, dar fără a folosi învechitele metafore ale reîncarnării sau genezei. Cu o altă viziune: a stringurilor, a fractalilor, etc. Am înțeles însă obiecțiile dvs. și voi ține seama de ele. Poate că, deși Aranca spune că astfel de experimente se fac demult, vremea poeziei "savante" sau "S.F." nu a sosit încă, deoarece nu există un public-țintă, nu există critici, nu există gusturi formate pentru așa ceva. Și probabil sună prea bizar, prea artificial pentru cei scufundați în poezia zilelor noastre. Aranca, scriu și proză s.f. Însă sunt doar un amator în acest domeniu, mai mult citesc în domeniu. Mulțumesc pentru încurajare. Însă tind să cred că o astfel de poezie "s.f." (deși nu mă încântă deloc termenul, am avea nevoie de altă denumire) are nevoie de site-uri de profil, unde un public restrâns ar gusta așa ceva. Dar suntem prea puțini, așa simt, ca să se poată coagula vreo mișcare, fie ea cât de mică, doar la nivel de blog. Să aveți parte de poezie frumoasă!