Iată dragilor ce se mai poate găsi pe net şi anume părerea unui tînăr om de ştiinţă despre poeţi şi poezie în general:
„Ce spune un poet e fix zero din punct de vedere al cautarii adevarului. Caci un poet poate spune orice. Spune asa ca suna frumos, nu ca ar fi adevarat”.(sic!)
Întrebarea care se pune în consecinţă e cît adevăr şi cîtă prejudecată comun-nihilistă conţine afirmaţia de mai sus? Pentru că adevărul – nu-i aşa – nu e monopolul niciunei culturi darămite al vreunui subdomeniu al culturii cum e fizica sau literatura, să vedem mai întîi ce e real în cele afirmate:
- Legea esenţială a poeziei, a artei în general, e frumosul ca adevăr intuitiv. Poetul nu caută adevărul ştiinţific, nu explică şi nu demonstrează matematic nimic.
- Poezia, ca şi religia şi alte subramuri ale culturii, îşi bazează întreaga existenţă pe spirit şi imaginaţie, pe autenticul simţămintelor umaniste în ceea ce priveşte lumea şi viaţa, cu toată libertatea pe care o presupun aceste abordări asumată.
- Nu tot ce e frumos e şi adevărat. Există minciuni frumoase, erori superbe, falsuri minunate şi aşa mai departe. Uneori frumosul e doar un fard inspirat. Chiar cu pretenţii de artă, ca în cazul kitch-ului.
Aşa. Şi acum să vedem ce e fals în afirmaţia tînărului ştiinţific:
- Greşeală gramaticală: nu „zero din punct de vedere al cautarii” ci
totuşi corect se spune “zero din punctul de vedere al căutării”. Dar să trecem peste acest “fals în acte publice” cum l-ar defini poetul. Deşi lipsa diacriticelor în acest text duce la construcţii hilare cum ar fi şi “Caci un poet”. Uneori aceste greşeli minore spun multe. Normal că despre chestii mărunte...
- Luată în ansamblu afirmaţia se vrea realistă şi expeditivă. O definiţie tăioasă care culpabilizează la grămadă “specia înapoiată” a poeţilor. O aroganţă puerilo-ştiinţifică, pretins superioară lui “fix zero”, acest frumos neadevărat, acest bau-bau zăpăcit şi cretin.
- Prejudecata comună a mediilor ştiinţifice relativ la artă e aceeaşi: prea multă libertate de exprimare şi adevăr denaturat ca să mai crezi ceva din neseriozităţile "acestor măscărici".
- Afirmaţie fără argumente, ştiinţifice sau nu, bazată doar pe vorbe de clacă şi cel mult pe o pură deformaţie profesională. Nu există adevăr definitiv în nocio ştiinţă în nicio literatură sau religie. Totul curge şi e relativ. La o ultimă analiză e doar o punere de acord cu imposibilul.
Bun. Voi ce părere aveţi?
Comentarii
Razboiul Troiei şi adevărul definitiv (sic!)
Virgil -
Astăzi conversam cu cineva despre cauzele războiului Troiei. Eu spuneam că deşi Elena a fost un pretext pentru rîvniri mai vechi şi mai "economice" totuşi războiul nu a început decît cînd a fost răpită ea. Iar Elena era o femeie, frumoasă poate dar... doar o femeie. La urma urmei pentru mii de soldaţi spartani sau din alte părţi ale Eladei era nu mai mult ca un vers, ca o poezie.
Prietenul tău, tînărul om de ştiinţă, trebuie totuşi să ne explice dacă sutele de războaie religioase au fost o realitate sau o iluzie. Iar dacă va spune că motivul lor a fost o minciună atunci întrebarea este care este diferenţa dintre adevăr şi minciună. Iar dacă se va spune că răspunsul este credinţa atunci omul de ştiinţă va avea dificultăţi să mai rămînă în cameră pentru că pentru el credinţa este la fel de irelevantă ca şi poezia sau altceva.
De aceea întrebarea pe care ar trebui să o clarifice el este ce este acest "adevăr definitiv". Asta ca să nu fiu nevoit să îl informez pe prietenul tău că e demodat şi că postmodernismul e aşa de vechi încît şi părintele lui a murit acum cîţiva ani. Aşa că toată agitaţia lui pentru majoritatea lumii de azi are valoare doar la el în cubicle. Restul e greu, greu de pus împreună... ştiinţific.
greșit
Călin Sămărghiţan -
Problema e pusă greșit, iar de la premise greșite discuțiile nu pot merge decât în direcții greșite.
Întrucât dacă poezia nu e ontologie, atunci nu e nimic, iar direcția abordării acestei chestiuni ar trebui să fie cu totul alta, dacă ținem seama că poezia NU poate fi pusă alături de religie (deoarece religia este un fenomen, nu un act estetic) și, în sfârșit, pentru că religia (chestiune esențială în discutarea problemei propuse) nu poate fi considerată ”o subramură a culturii”, ci chiar invers (cultura vine din cult, și asta n-o spun io că vine de la Burkhardt), așadar printr-o reevaluare a premiselor propuse se poate porni la o oarecare discuție.
Dar dacă tot s-a lansat ideea, tot ce pot face deocamdată e să postez și io un articol publicat recent, pe o temă tangentă.
ei, George...
Sancho Panza -
Recitesc prima fraza din comentariul lui Calin si ma gandesc ca seamana foarte bine cu concluzia discutiei noastre de ieri.
Si, la ce-a spus el, as avea doar o obiectie-intrebare: poezia a fost dintotdeauna un "act estetic" sau am ajutat-o noi sa "evolueze" in directia asta?
Eu cred ca de la inceputurile ei si pana mult incoace, spre modernism, poezia a fost parte integranta a unui act de cunoastere obiectiva, mai bine zis o modalitate de a o conceptualiza - cea mai apropiata de inefabil din cate i-a fost dat omului sa cunoasca. Doar ca, la un moment dat, oamenii au inceput sa acorde teoriilor poeziei un loc mult mai important decat poeziei insasi... este si acesta un mijloc de a masca (si de a ne consola pentru) pierderea intelesului prim. Iar de aici pana la incadrarea ei in categoriile masurabile n-a fost drum lung.
Sa ne amintim ca in latina poeziei i se spunea Carmen – cu sensul de cantec, incantatie, ritm, sunet. Sa ne amintim ca sunetul este considerat, in toate formele traditiei, calitatea aerului, aerul fiind primul element diferentiat din eterul nediferentiat. Ca sunetul este implicit legat de Logos si de actualizarea informatiei Intelectului Prim. Probabil ca omul de stiinta in cauza nu e interesat de lucruruile astea si ar ridica din umeri daca i le-ai spune. De ce? Fiindca pentru el doar cunoasterea experimentala, cuantificabila, pare sa aiba valoare, ignorand faptul ca aceasta nu poate fi decat o cunoastere a fenomenelor, iar orice fenomen are o cauza prima – acea cauza prima in fatza careia Ladrierre exclama: „Ceva ne scapa!” si pe care Godel o numea „gaura de incompletitudine”. [„Ceea ce are forma apare din ceea ce nu are forma”.]
Ei bine, spre aceasta Cauza prima poezia indraznea, cel putin la inceputurile sale, sa se aplece si sa priveasca... si, respectandu-i profunzimile si intangibilitatea. Poezia, in intelesul ei esential, incerca (ori incerca...) sa transpuna in limbaj, in „forme”, ceea ce nu are forma. Stiinta isi propune...sa masoare formele si sa intre cat mai adanc inlauntrul lor.
Asadar, m-as intreba despre ce razboi vorbim, de fapt? E ca si cum am admite ca exista un razboi intre... verticalitate si piatra. Pentru ca un conflict real sa existe, e nevoie ca beligerantii sa fie din acelasi plan, din aceeasi categorie.
citatul
Sancho Panza -
din paranteza patrata nu-i al lui Godel, acum imi dau seama ca din redactarea mea asta rezulta. E mai de la rasarit, apartine lui Mevlana.
revin
Sancho Panza -
"- Legea esenţială a poeziei, a artei în general, e frumosul ca adevăr intuitiv. "
ah, obisnuinta noastra de a pune o eticheta pe orice!
daca ai fi spus "adevar de care ne apropiem prin intuitie", cred ca as fi fost de acord. poate ca ar fi mai bine sa nu categorisim lucrurile de care cu greu ne apropiem...
"- Poezia, ca şi religia şi alte subramuri ale culturii, îşi bazează întreaga existenţă pe spirit şi imaginaţie,"
In vocabularul nostru actual, imaginatia e sinonima cu fantezia, de asta nu pot fi de acord cu ce ai scris mai sus. As zice ca ele au pornit de la "imago". Imaginatia e un fluture...frumos colorat, dar prea fragil pentru a servi de "baza" unor concepte care dureaza de cand lumea...
Dragilor : ştiinţa schimbă ciorapii iar poezia lumea !
skylander -
încă de la Platon durează acest război rece. potrivit lui, alungarea poetului din cetate e singura cale prin care adevărul va triumfa...:) în ce priveşte Troia s-ar spune că ştiinţa vicleană a lui Ulise a învins. de fapt a învins frumuseţea legendei lui Homer. aşa şi în gîndirea omului de ştiinţă nu există cucerire fără poezia ce duce la ea ca ipoteză de lucru. Ferud chiar spunea că "oriunde merg găsesc că un poet a fost acolo înaintea mea"...Într-adevăr e vorba aici doar de adevărul lor scientologic, de bisericuţa lor realistă care nu suportă sefeul poetic. cu atît mai puţin cel religios. referitor la ultimul adevăr, care ar putea explica totul, particularul nu explică nimic din universal e doar o intuiţie efemeră în el şi asta îl face poetic nu ştiinţific...
În ce privesc definiţiile acelea sumt puse acolo la mintea ştiinţei. evident că religia e mai mult decît se crede în mediile ştiinţifice altfel am fi vorbit cu toţii de ea ca de o teoremă expirată. şi nu e doar imaginaţia baza ei sau a poeziei dar aşa le place ştiinţificilor să creadă că au inventat coada la cireaşă.
e clar că nici ateismul ştiinţific nici creştinismul fanatic nu sunt răspunsuri. în continuare poezia stă între ele şi-şi vede liniştită de treabă. chiar dacă e arătată cu degetul la modul negativ. să vedem între adevăr credinţă şi frumos cine va salva lumea. voi ce credeţi?
Pe scurt că ploaia-i lungă
Călin Sămărghiţan -
Interesant, Sancho. Scriu pe fugă, dar promit să revin. Cu referire la prima ta obiecție/întrebare aș zice că nu/da. La origine poezia a fost act ontologic și noetic abia apoi, așa cum bine zici, ”am împins-o noi” spre un simplificat act estetic.
Am zis că revin, acum trebe să străbat ploaia cu umbrela mea Guy Laroche, Paris, cu etichetă de Grecia și făcută în China, că am o treabă. Mă-ntorc că-i interesant ce ziceți voi aici.
Of, virgulă
Călin Sămărghiţan -
Fir-ar! Virgulă după ”noetic”, că se-nțelege altceva. Ar fi bine să nu mai scriu când mă grăbesc.
Erată. sau treaba strică graba
skylander -
"Freud" în loc de "Ferud"...:) şi "celea sunt" în loc de "acelea sumt"...în rest rămîne cum am stabilit...:)
”They should have sent a poet”
Călin Sămărghiţan -
Sky, e frumos să spui că poezia va salva lumea.
Am promis că revin, dar să vedeți, plecasem în grabă și m-am îmbrăcat pe scări. Am ajuns la ăia, intru val vârtej, că aveam în minte poezia lui Homer vis-a-vis de ciungii din urma războiului Troiei, că Virgil zicea că acolo nici unul, nici altul, ci poezia a învins, și vreo 6 oameni se uită fix la mine. Îmi strâng decent umbrela cu origine atât de sofisticată de care vă spuneam, stau cât de drept pot cu geanta cu laptop pe umăr, ăia tot fix. Îmi zic, bă, dacă juma de duzină de oameni se uită ciudat la tine, ar trebui să te uiți și tu, și-mi dau seama că nasturii de la sacou îi încheiasem la găicile de la balon. Cum nu stau deloc bine la capitolul prezență de spirit, am îngăimat ceva de genul, știți, tot nasturi se cheamă. Dar au fost amabili și au schițat un zâmbet. Ei, cam atât despre actul existențial, să trecem la lucrurile amuzante:
Așadar, foarte de acord cu Adriana când spune că atunci când poeții au început să se rărească a apărut teoria literaturii ori critica literară ca să-i facă pe alții. La faina asociere cu sunetul și cântarea, ”Carmen”, pe care Sancho le asociază foaaarte interesant unei ”calități a aerului”, și care m-a făcut să iau notițe și să scrijelesc în zid că ”sunetul este implicit legat de Logos și de actualizarea informației Intelectului Prim”, vreau să mai spun că poeta asta care mă intimidează cu lecturile ei, ne face să mergem dincolo de Logos, și tot legat de aer să asociem poezia cu D/duhul, care în mai toate limbile ancestrale se chema ”suflare de vânt”, și ce e poezia altceva decât inspirația suflării?
Va trebui să recunosc că în ziua de azi poezia, chiar mai mult decât religia, a rămas destul de izolată pe ultima baricadă a actului de ”a da formă acelui ceva fără de formă”. Perfect de acord cu distincția pe care tot Adriana o face între imaginație și fantezie, dar n-am înțeles cum e cu fluturele. Eu aș fi zis invers: că tocmai ”fluturele imaginativ” e ”baza” acelor concepte.
Landerul de sky îmi amintește de o super secvență din filmul ”Contact”, unde un om de știință (Jodie Foster) e trimis pe-o altă planetă din altă galaxie și când vede frumusețile de acolo spune: ”nu există cuvinte pentru așa frumusețe,... ar fi trebuit să trimită un poet”. Sky, toate trei laolaltă o vor salva, și numai toate trei, le-ai numit bine.
Dar cu pași mici, numai cu pași mici.
Contact
Călin Sămărghiţan -
Știința umană a pus acolo un scaun, ”o măsură elementară de siguranță”. Poezia mini-busolei (așa ceva plutește acolo în aer; 1:13) arată ”adevărul” și ”realitatea”.
2:41 - 3:30 ”Some celestial event. No, no words to describe it. Poetry! They should have sent a poet. So beautiful! So Beautiful! So beautiful!... I have no idea.
tradatorii din interior
Sancho Panza -
Calin, acolo folososem "calitatea" in sensul de atribut. Aerul este mediul cel mai propriu propagarii vibratiilor sonore. Asocierea, insa, nu o fac eu, ea poate fi gasita in textele vedice. :)
Eu chiar nu cred ca poezia are mari dusmani "in afara", in orice caz, acestia nu sunt mai mari, in timpurile noastre, decat cei "dinlauntru". Poetul contemporan nu mai doreste sa fie unul din cei care "indumnezeieste omenirea", cum spune Bergson, si care "au imprimat ratiunii un caracter divin", cel care deschide poarta "cetatii divine". El nu mai este in slujba Intelectului, a devenit "laic", si cand spun "laic" ma gandesc la conotatia pe care o da acestui cuvant Benda, in a sa celebra "Tradare...". Azi, poetul se lupta sa devina oglinda a conjuncturalului...si atunci ma-ntreb ce s-ar intampla daca ACUM ar trai Platon? sau...Pitagora, cel care nu ii accepta pe poeti in scoala sa, spunand ca acestia nu vor fi capabili sa pastreze tacerea?
Felul in care s-a transformat poezia imi aminteste de fabula padurii si a toporului...si cat de impropriu suna, daca privim etimologic, "transformare", aici! trans-formare, adica "depasire a formei", cand azi poezia tinde numai catre formal si lasa informalul deoparte, se dezice de el.
oare de ce nu ne intrebam daca nu cumva "informatie" inseamna mai mult decat...stire?
asa ca, de ce am condamna "dusmanii de la granita", in timp ce ne aplaudam tradatorii?
evident
Virgil -
evident, răspunsul depinde de ce înțelegi prin salvarea lumii. și aș mai adăuga că nu există numai frumos. există și urît. iar estetica lui nu e cu mai puțin importantă. iar asta probabil reașează piesele pe tabla de joc între adevăr, credință și frumos