în fiecare noapte alerg
printr-un coşmar care bate
în roz şi violet
de la primăvară către toamnă

din trupul meu pierdut
în labirintul dintre sori
viscerele mai sunt bune
doar pentru cuţitul sacrificial
un viitor prezis
ca o placentă nebuloasă
din schelete de frunze

mi-e pieptul plin de stele
gol de durere şi sânge
un plasture de lună apasă
inima bătătorită
când voi cădea în ţărână
va rămâne un crater deasupra
şi niciun scaiete dedesubt

îmbracă-mă Doamne mai degrabă
în glas argintiu de îngeri
să fiu un clopot răsturnat
cu buza către cer