ce știm despre iubirile ovale? aproape nimic
doar uneori
simțim că suntem o masă, celălalt fumând în tăcere așteptarea unui tren,
tulburând apele.
nu ne vor potoli setea terminalele din cutia pandorei,
prea rustici cu toate că deschidem larg porți înflorind a pâine și sare
căutându-ne printr-o împreunare a palmelor ...
într-o zi
singurătatea nu mi s-a mai părut frumoasă
nu am ripostat deși poate ar fi trebuit să mă întreb de nu cumva
sunt doar un han stingher unde aștepți un tren
spre piața san marco
cămările mele au țipat împușcate în spate dar nu am murit
mă aflam pe acoperișul lumii,
pergamente a priori
pe covoare orientale roșii gemeau un cântec
necunoscut până atunci
priveam iubirea coborând pe frunze
anafură și eucalipt
acum pot să - ți spun
nimic nu ni s-a dat ușor , Iisus a înmulțit pâinea
și peștii, a binecuvântat nunta, mângâind căpușorul pruncilor nenăscuți
cu cântece de leagăn
da, Iisus a cântat pentru noi
și-a vorbit despre oameni ce ne vor devasta
curțile interioare
absenți la echilibrul fragil al salciei din noi
împietrind pe autostrăzi când ploaia sau lacrimile
transformă zborul într-un raliu spre iad
simțindu-le o vreme pulsația în corp
oameni a căror violentă pătrundere ne alterează carnea inocenței
care ne târăsc de păr pe scări octaviante
printre gerunziile descompuse ale unui zâmbet ignifug
ce intră din curiozitate în micul nostru laborator alchimic
hohotind când
inima a curs lavă
născând un deșert de icoane cu ochii plecați
de fapt, suntem case zidite pe jumătate
plecați să zidim altora case
mai frumoase ca ale noastre
întorcându-ne pe vârf de întuneric să nu speriem pasărea
ce și-a făcut cuib cât eram departe
și totuși nu știm nimic despre iubirile ovale
ne sunt brațele în cruce dar
păpușari trag cortina
devenim brusc arlechini
sărind ridicol din patul gol direct în moarte
nesuportând trădările și
doar lacrima unei mâini din cer mai poate tăia nodul cuvintelor golite de sens
somnul păsării să nu fie împuns printre gratii
Comentarii
Virgil -
autorul scrie un text rotund (sau oval), adica unul care reuseste oarecum sa ramina coagulat dar se pierde in expresii categorii lipsite de sens. sau, o alta varianta de interpretare a textului ar fi ca autorul foloseste (si nu e prima data) chei pe care nu ni le impartaseste niciodata si risca sa ramina neinteligibil. expresia square di san marco suna aiurea in eclecticismul ei lingvistic. parerea mea. exista insa si imagini remarcabile in text. mentionez: "căutându-ne printr-o împreunare a palmelor ...", "oameni a căror violentă pătrundere ne alterează carnea inocenței", "inima a curs lavă/ născând un deșert de icoane cu ochii plecați". remarc si ideea "arhitecturala" din textura poemului, "camari", "curti", "acoperisuri". personal mi-a creeat senzatia unui tablou de Dali.
Younger Sister -
Ascult Ravel în timp ce citesc versurile tale, în timp ce le privesc. O provocare continuă, sacadată, aparent inofensivă a fiarei și totuși, cîtă forță! Metaforele se succed într-un ritm care nu te lasă să uiți, nu te lasă să pleci, te înconjoară, te învăluie de pretutindeni. Și știi că va mai urma ceva, ceva neșteptat, surprinzător, Acel ceva care viața să ți-o "preamărească la nesfărșit". Cred Katya că există în versurile tale acel Ceva! Plec murmurînd: "ce știm despre iubirile ovale? aproape nimic doar uneori simțim că suntem o masă, celălalt fumând în tăcere așteptarea unui tren, tulburând apele. nu ne vor potoli setea terminalele din cutia pandorei, prea rustici cu toate că deschidem larg porți înflorind a pâine și sare căutându-ne printr-o împreunare a palmelor ... într-o zi singurătatea nu mi s-a mai părut frumoasă nu am ripostat deși poate ar fi trebuit să mă întreb de nu cumva sunt doar un han stingher unde aștepți un tren priveam iubirea coborând pe frunze anafură și eucalipt acum pot să - ți spun nimic nu ni s-a dat ușor , Iisus a înmulțit pâinea și peștii, a binecuvântat nunta, mângâind căpușorul pruncilor nenăscuți cu cântece de leagăn da, Iisus a cântat pentru noi și-a vorbit despre oameni ce ne vor devasta curțile interioare absenți la echilibrul fragil al salciei din noi împietrind pe autostrăzi când ploaia sau lacrimile transformă zborul într-un raliu spre iad de fapt, suntem case zidite pe jumătate plecați să zidim altora case mai frumoase ca ale noastre întorcându-ne pe vârf de întuneric să nu speriem pasărea ce și-a făcut cuib cât eram departe și totuși nu știm nimic despre iubirile ovale ne sunt brațele în cruce dar păpușari trag cortina devenim brusc arlechini sărind ridicol din patul gol direct în moarte nesuportând trădările și doar lacrima unei mâini din cer mai poate tăia nodul cuvintelor golite de sens somnul păsării să nu fie împuns printre gratii
queen margot -
e un poem romboidal, multumesc de lectura si cuvinte, le/am decojit si le/am gustat miezul...
Virgil -
ce e aia, poem romboidal?