orașul noaptea

imaginea utilizatorului Virgil
...

sub fustele copacilor desfrunziți
orașul sforăie
ca un bărbat între două vîrste
un fir de ploaie alunecă
în colțul străzilor
adulmecă somnambul
aburul nopții
ca amintirea unui sărut

Comentarii

orașul noaptea. frumos spus. nu știu, probabil că și mie îmi place să merg pe strazile orașului noaptea, și din acest motiv m-am oprit să citesc. e liniște noaptea în oraș, liniștea aceea care îți poartă pașii prin timp, uneori chiar și prin începuturile primei iubiri. e liniște și în versurile tale. este liniștea amintirilor. un vis cu ochii deschiși, un fir de ploaie care alunecă. sărutul și aburul nopții, un bărbat între două vârste în orașul de la miezul nopții. sau altfel spus, călătorie cu umbra. Madim