un singur eletist, desigur mic și nebărbierit

se chinuia să facă o cafea în ibricul de bronz

moștenit de la un mentor senil

ce locuia într-o prăpastie

hrănindu-se, mirare, cu frunze și mierle dulci

prinse cu mâna în aerul snob al muntelui vrăjit

treceam uneori cu telefericul peste el

aruncându-i semințe, caramele și cărți deocheate

ca să-i hrănim spiritul de fiară intelectuală

iar el mulțumit de concensusul general adiabatic

ne arăta posteriorul său alb pe care

tatuase proaspăt portretul sculptorului

care dintr-o greșeală tactică

îi devenise model estetic dar și amant.