Virgil -
o primăvară neagră
o primăvară neagră îți mîngîie părul
te oprești din povestit
sau din sărut
mă întrebi ceva neimportant aplecîndu-te
căldura febrei mă îmbată dulceag
și nu mai știu dacă ești tu sau dacă e somnul
așternut peste mine
ca un regret pe care nu ți-l poți ascunde
ne logodim cu disperare
forțăm mîna lui dumnezeu
pentru încă un vis
Poezie:
Comentarii
Aranca -
sint si alte primaveri din care ea isi decupeaza doar culoarea parului, inima mai putin; pentru ca nu poti pune nici o culoare acolo unde nu e nimic, unde nu exista decit pseudoaritmii. dincolo de sevaletul simturilor se desprinde semnul cocorilor in V, dintr-un arhipeleag necunoscut al fagaduintei: "și nu mai știu dacă ești tu sau dacă e somnul așternut peste mine ca un regret pe care nu ți-l poți ascunde ne logodim cu disperare forțăm mîna lui dumnezeu pentru încă un vis"
anna -
versurile se spun singure intr-un spatiu liric fierbinte, bine intuit... puterea de a forta mana lui dumnezeu, vine din impreunarea a doua vise in unul singur... imi place mai ales imaginea finalului si culoarea neinceputa a visului!
kaspar -
"o primăvară neagră îți mîngîie părul", "ne logodim cu disperare", "forțăm mâna lui dumnezeu"... imi plac imaginile puternice în cadre mici... poezia ca fotografie sau, mai bine spus, ca un tablou de magritte in care nu știi pe unde să intrii și încotro să iesi, în care te simți mic deși te știi mare.
Virgil -
va multumesc pentru trecere. Aranca tu esti foarte darnica in ce priveste aceasta penita dar ai fi fost si mai darnica daca imi dadeai si un motiv pentru ea anna, comentariul tau este destul de optimist pentru un text atit de "dark" (in opinia mea) kaspar, un comentariu de la un student la istoria artei nu e ceva ce ti se intimpla zilnic. merci