Mie tocmai "ruga unui sange pierdut" mi se pare partea cea mai reusita dpdv poetic in text. Este vorba de procedeul numit "personificare" aici, spun asta pentru un posibil cap patrat care nu pricepe ca poezia d-aia e poezie ca sa nu denumeasca substantivele cu sensul lor din dex. Poemul desi usor desuet (mai ales strofa ultima, picurarea, cupa vesniciei stinse) reuseste sa deschida ochiul poetic al cititorului (si nu ma refer desigur la antecomentatorii mei).cu acest tablou: lacrimi de sange pe pardoseala unui salon parasit de ultima amintire. Felicitari. Andu

In contextul de fata personificarea nu mi se pare justificata. In cel mai bun caz "unui" va realiza o izolare, o singularizare a sangelui, o separare de restul, o evidentiere daca vrei, dar asta nu inseamna ca sangele este personificat, cum zice un personaj genial mai sus. ialin

parerea mea continua sa fie ca acest text contine artificialitate si chiar stingacii. de exemplu expresia "de a nu mai fi fost îmbrățișat de o noapte muritoare, încălzită de fericirea unui sân tăcut" ma face sa imi scrintesc limba in gura. probabil ca nu ar fi rau daca ai citi cu voce tare ceea ce scrii inainte sa decizi forma finala. eu cred ca un text (chiar de poezie "moderna") trebuie sa aiba o anumita cursivitate. altfel e dificil sa il percepi drept poezie. sint de acord ca uneori se folosesc solutii pe care eu le-as numi "împiedicate", greu de citit, tocmai pentru a sugera o anumita senzatie (si eu am folosit asta uneori) dar in acele cazuri "contorsionarile" sau "dificultatea" textului sint (zic eu) un mod de a reprezenta o stare si nu o greseala de stil. acum, recunosc ca este greu sa distingi cu siguranta intre cele doua situatii dar cred ca fiecare putem recunoaste (cel putin noua insine) unde am intentionat ceva si unde "ne-a iesit prost". despre artificialitate. evident ca nu este simplu sa definesti artificialitatea atunci cind vorbesti despre arta. la urma urmei daca artificialul este opusul naturalului atunci orice poezie, pentru ca este rezultatul unui demers omenesc, este ceva artificial. dar ceea ce am vrut eu sa spun mai degraba este ca textul are locuri in care imi suna artificial. si, din modesta mea experienta, pot spune ca pentru mine un text suna artificial de obicei atunci cind autorul a cedat ispitei de a folosi solutii facile si (uneori) care suna atragator (sau socant) pentru a capta atentia cititorului. din nou, bineinteles ca astea pot fi numai supozitii, dar asa cum in fata unei lucrari de arta plastica poti sa identifici solutiile kitsch sau manelismele tot asa in fata unui text literar poti (cel putin) sa banuiesti (sau sa te deranjeze) ceea ce percepi ca fiind pus acolo nu neaparat din inspiratie ci mai degraba cu scopul de a capta atentia. evident toate astea au un mare grad de relativitate si subiectivism. dar, de exemplu, in textul de fata, eu am fost "turned off" de expresii de genul "singe pierdut", "sin tacut", "singe baut", "cupa vesniciei stinse" sau "polenul muzicii uscate". asta ca sa nu ma spun ca exista poeti "ceva mai tineri" care vor spune ca nu se mai scrie poezie asa din secolul trecut.