Madim -
am vrut să-i spun iubitului meu
într-o noapte că plec
nu ştiam cum e bine
să spun „noapte bună”
să fug
sau să plâng
m-am ridicat şi i-am luat mâna
îl ţineam strâns
nu mai aveam nimic de pierdut
o naştere însemna încă una
o moarte însemna încă una
încă o strângere de mână
şi doar o singură clipă
în care aş fi putut să plec
dar n-am fost niciodată aproape
el ştie cum îi spun “noapte bună”
cum fug
şi cum plâng
el ştie…
Poezie:
Comentarii
taraborez -
mie nu-mi sună bine versul 2 (într-o noapte că plec), adică formularea nu mi se pare poetică. Și mai ai o tentatică de plecare prin versul 14, care iar sună ciudat. În rest, e un poem interesant chiar dacă e plin de acțiune (verbe adică), care dau o altă dinamică acestuia.
Madim -
mulțumesc de trecere, Taraborez. mă gândesc la versul acela, dacă găsesc ceva mai bun să-l schimb voi face asta. am problema verbelor și a explicațiilor... se poate numi într-un fel defect profesional... trebuie să motivez... am motivat... am vrut să plec...;) nu am plecat i-am lasat această fotografie... acesta e drumul... sunt doar niște drepte... lumina este sus... tot acolo sunt linii... dar e ok... liniile unesc jumătățile... și... "el știe..." am scris prea mult, nu? te mai aștept. Madim
Ela -
Sunt multe elemente care se repetă: noapte bună, să, încă, spun, cum... M-am gândit să îți las o variantă care elimină cumva o parte din ele, păstrând sensul și imaginile tale, și care așează cumva altfel anumite versuri, astfel încât repetiția să poată fi ușor integrată în poezie (ca stil): într-o noapte am vrut să-i spun iubitului meu plec nu știam cum e bine să spun „noapte bună” să fug să plâng m-am ridicat și i-am luat mâna îl țineam strâns nu mai aveam nimic de pierdut o naștere o moarte însemnau o altă strângere de mână și doar o singură clipă în care aș fi putut să plec dar n-am fost niciodată aproape el știe cum îi spun “noapte bună” cum fug cum plâng el știe… Cred că imaginea spune pe alt registru ceea ce spune poezia. Ar fi mers cumva separate. sau pe acea imagine, altă poezie. Așa simt eu.
Madim -
Ela, abia acum am observat comentariul tău. mulțumesc pentru varianta ta. este mult mai bună. Madim