camera asta e ca un om ce a plecat acasă de la părinți
un covor simplu
două mîini și două stele ce strălucesc
ca albul ochilor unui copil înspăimântat
de o moarte subită

tata mi-a spus odată
să nu te întorci decât fericită
să nu vii până nu vei stoarce lumea asta
ca pe o lămâie uriașă

*
și am scris scrisori despre iarbă
despre garduri sculptate cu motive rustice
despre dangăte de clopot care se izbesc de asfalt

știi, tata mi-a pus odată să nu mă mai întorc decât dacă voi fi fericită,
să nu vin până nu voi stoarce lumea ca pe o lămâie

*
stau singură la geam
privesc stâlpii de tensiune
nu mai găsesc altceva de sfășiat decît propria inimă

visez un vis cald în care oamenii stau cu brațele
lipite de sobe unde este același televizor cu plasmă
din care se decupează cerul
și dacă tu ai fi tipul în galben de la dhl ți-aș
da ție toate scrisorile să le duci undeva de unde să
nu se mai poată întoarce sub nici un motiv
că destinatarul a murit
sau nu mai există

și un pachet mai mare

știi
tata mi-a spus să nu mă mai
întorc