astăzi e ziua ta
și-aș vrea să rămână a ta
orice cuvânt al meu rostit astăzi
n-ar valora mare lucru

totuși îți scriu un dor
a fost nevoie de zece ani să-l pot scrie
și de înc-o noapte mai lungă
cu miezul împărțit în clipe
de mâinile unui scărar

ieșisem în luminișul unde cerbii
adulmecă șerpii adâncurilor
cu nările largi inspirând creșterea arborilor

mi se părea că există cineva care are grijă de toate
îmi ploua prin vise pe timp de caniculă
aprindea lumina pe timp de iarnă
trăiam fericită în coliba de la marginea lumii

într-o zi ochii ți s-au înnegrit
precum unui soare
ce se plimbă cu mâinile în buzunare prin pădure
nevrând să pară un răzvrătit

cineva a tras cuvertura ninsorii
când sentimentele erau plecate cu sorcova
merele înmugureau oricum pe ramuri
pregătindu-ne pentru desprinderea finală

dar timpul îți părea la fel
prietenii îți făceau cu mâna de pe un mal străin
nu-ți mai aduceau în dar pulovere
berea nu mai avea același gust
ca înainte
deschideai radioul
în orașul adormit doar tu și crainicul
schimbați impresii despre celebritatea nimicului

ca un vizitator așteptat
iubirea se cuibărea în fotoliu dezghiocându-și litere
într-un ritm oarecare