iubea oamenii,
vorba poetei, iubea cu patimă
oamenii

afla de la ei ce gândea,
cum dormea,
cât să strănute când plouă,
cât poate striga,
cât să moară,
ei îi spuneau câtă umbră
poate face cuvântului

o, da, iubea oamenii,
i se umpluseră ochii de lacrimi,
abia-i mai zărea, cerc strâmt lângă pat,
abia-i auzea îndemnând-o în cor să împingă, să geamă,
iată, va naşte curând un balon de săpun
perfect calibrat

în cele din urmă au făcut-o bucăţi
cu atâta tandreţe,
nici sânge n-a curs,
doar un fir de iubire a urcat înspre cer,
duios
ca o cobră regală.