viața
cea mai cumplită stare de emigrant
mereu străin printre cei care au ajuns acolo
în vîrsta aceea
în felul acela de viață
înaintea ta
ei te privesc așa cum meriți
un intrus un novice
unul cu valiza în mînă
mereu găsești pe cineva
care se va apropia și îți va spune despre cînd era el
sau ea de vîrsta ta
cum erau verile și toamnele cum erau oamenii vinul cărțile
îți va spune cum ar trebui să te simți
cum ar trebui să te adaptezi
să te resemnezi
nu te așezi bine și trebuie să pleci din nou
spre un nou lagăr spre o altă zi alte fețe
renunți să îți mai desfaci lucrurile
dormi îmbrăcat transpiri
te trezeși în mijlocul nopții
agitat
fără să știi de care parte a pleoapelor e realitatea
tresari
îți cauți actele
afli din nou cine ești tu
pipăi conturul literelor numele
prenumele adresa codul numeric
personal
se face din nou bine
se face liniște în cutia ambulantă
a existenței
dimineața îți iei din nou rămas bun
de la tine
Comentarii
așa suntem în viață,
yester -
așa suntem în viață, Virgil. exact așa. pentru că mi-aș dori să ne întâlnim și dincolo... acasă. de aia!
mulțumesc cristina dar mă tem că ai
Virgil -
mulțumesc cristina dar mă tem că ai înțeles textul acesta într-un registru în care nu l-am intenționat. și oricum, eu încerc să nu mă încurc cu eul poetic. și nu, din punct de vedere personal și social nu sînt nici neadaptat și nici nefericit. dimpotrivă. probabil că acum (spre oripilarea multor români „adevărați”) mă simt mai acasă aici decît m-aș simți în românia. românia este în mine, dar să nu alunecăm în patetisme. textul acesta era despre o altă „stare de emigrant”.
paul, da, excelentă observația ta. chiar ridică hermeneutica textului la o octavă mai sus decît am putut să o fac eu.
Virgil,
a.a.a. -
Virgil, din pura perspectivă a cititorului din mine, trebuie să fiu sincer cu tine şi să-ţi spun că poezia ta e mult, mult mai credibilă, mai naturală, mai curată când e scrisă în maniera aceasta "low definition", cu incursiuni lirice ne-pestriţe, cu atitudini asumate şi prelevate din adanc cu instrumente poetice mai de suprafaţa. Atunci când concentrezi simboluri in stil nipon, pierzi la acurateţe; pierzi mult şi uneori cazi în manierism descriptiv prin ambiguitate.
Textul este aproape excelent (aş mai curăţa câte ceva, dar nu zăbovesc asupra acestui aspect); foarte bine surprinsă şi adusă la nivel artistic judecarea generaţiilor şi a celui plecat la o viaţă mai bună.
mereu găsești pe cineva
care se va apropia și îți va spune despre cînd era el
sau ea de vîrsta ta
cum erau verile și toamnele cum erau oamenii vinul cărțile
îți va spune cum ar trebui să te simți
cum ar trebui să te adaptezi
să te resemnezi - foarte bun fragment.
Personal, aş mai fi licitat printr-o alegorie gen [iţi spune] "cum se muşcă din bucata de pâine" ori ceva de prin zonă, pentru o încheiere acidă a ideii.
O reușită transpunere de partea
Maria - Doina -
O reușită transpunere de partea cealaltă a pleoapelor :) Ce e viaţa? mă întreb la finalul lecturii. O pauză între două veșnicii.
Mi-a plăcut cum ai sugerat trecerea rapidă a omului prin lumea asta străină. ,,Cetăţenia omului nu e aici” e un citat care mă tot sâcâie. Remarc metafora lagărului si cutia ambulantă e existenţei. Foarte bune detaliile, alese dintre cele mai semnficative pentru statul de emigrant. Partea mediană o fi oare momentul acela al trecerii?
,, dormi îmbrăcat transpiri
te trezeși în mijlocul nopții
agitat
fără să știi de care parte a pleoapelor e realitatea
tresari” Foarte sugestiv!
Poemul mi-a reamintit de cetăţenia omului si de adevărata acasă. Mulţumesc, Virgil!
Mariana