Virgil -
cotidiene
cu fiecare zi între noi
se țes pînzele unui păienjeniș de gesturi
intuite meschin
ca o iubire nepotrivită zilelor
ca o luciditate delirantă
ne scuturăm de vise dimineața
îmbrăcați în niște cai tineri
ne mușcăm trupurile
cu orgolii albastre
zburăm peste oraș
în mașinile noastre orbitoare
vorbim tare despre scheletul giocondei
sfidînd impenetrabila distanță dintre noi
hohotim privindu-ne discret în ochi
apoi ne deschidem aripile de lut
prăbușindu-ne în lagărul de concentrare al gîndurilor noastre
Poezie:
Comentarii
vladimir -
Foarte posibil sa dau cu bata in balta prin faptul ca habar n-am despre ce este dincolo de vers, de trairea poetului... sub aspect strict formal am ales sa scriu un alt scenariu in care am diminuat armonia gesturilor celor doua personaje (acel "noi") optand pentru descrierea din afara a unui posibil dialog al disonantelor... mai bine tac si... cu fiecare zi între noi păienjeniș de gesturi intuite meschin iubire nepotrivită zilei luciditate-n delir ma scutur dimineața de vise în piele de manz ne mușcăm trupurile apoi le bandajam cu orgolii albastre zburăm deasupra orașului în mașinile noastre lucitoare vorbim despre scheletul giocondei sfidînd distanță dintre noi hohotesc privindu-te discret în ochi tu imi arati lutul din aripi ne prăbușim între ganduri ca intr-un lagăr
Virgil -
textul propus de tine are si parti mai bune dar si parti care mie nu-mi plac daca reusesc inca sa te mai inspir inseamna ca n-am murit de tot, nu-i asa?
yester -
Dragă Virgil, știu că metafora "orgolii albastre" poate fi acceptată, dar părerea mea e că ea este singura sintagmă ce știrbește puțin estetica și frumusețea acestui "schelet" celebru. Fără ea, poate ar fi "moaștele giocondei:)". Spun asta pentru că optzeciștii erau intoxicați de culoarea albastră. Poate găsești un sinonim semantic al "nobleței hiperpersonale". Eu așa cred. cu sympatheia, yester